Victimele accidentului de tren din Spania, omagiate în cadrul unei ceremonii solemne în Santiago de Compostela

0
372

Santiago de Compostela se pregăteşte să aducă omagii, luni seara, victimelor accidentului de tren soldat cu 79 de morţi, în cadrul unei ceremonii solemne în catedrala acestui oraş din nordul Spaniei, un loc de pelerinaj celebru la nivel mondial. Mecanicul locomotivei, Francisco Jose Garzon Amo, în vârstă de 52 de ani, a fost pus sub acuzare, duminică, pentru “79 de fapte de omucidere din culpă”. El a fost lăsat în libertate sub control judiciar după ce, potrivit presei, a recunoscut în faţa judecătorului că a avut un moment de “neatenţie” în timpul accidentului, apoi a plecat de la tribunal la bordul unei maşini într-un loc necunoscut. Bărbatul, care avea experienţă în domeniul său de activitate, este suspectat că rula mult prea repede în momentul sosirii, în seara zilei de 24 iulie, într-o curbă periculoasă, la patru kilometri de Santiago de Compostela, unde trenul trece, pe o distanţă foarte scurtă, de la un tronson limitat la 220 de kilometri pe oră la un altul limitat la 80 de kilometri pe oră.