Poliţiştii doljeni, cu ochii pe şcoli şi la evaluările din toamnă

0
392

Şcolile din Dolj au fost de trei ori mai păzite în perioada examenelor din vară decât în mod obişnuit. Aglomeraţiile create în jurul unităţilor de învăţământ au dus la intensificarea acţiunilor de supraveghere şi control desfăşurate de poliţiştii doljeni cu scopul de a preveni comiterea faptelor de natură penală în rândul elevilor. Atenţia acestora rămâne în continuare îndreptată spre şcoli, întrucât a doua sesiune a Bacalaureatului, dar şi alte etape ale procesului didactic se vor desfăşura în perioada următoare.

Cel de-al doilea examen de suplinire din 4 august, a doua sesiune de Bacalaureat începând cu data de 22 august, precum şi şedinţa publică de repartizare a profesorilor care doresc detaşare şi suplinire pe 22 august sunt trecute deopotrivă pe agenda Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a Inspectoratului de Poliţie Dolj. Ca şi în timpul evaluărilor din vară, când patrulele mixte de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali au fost prezente de luni până vineri în incinta şi în jurul şcolilor, oamenii legii vor sta cu ochii pe şcoli şi la runda evaluărilor şi înscrierilor care vor avea loc în intervalul august-septembrie.

„Cu ocazia desfăşurării examenelor de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor de liceu tehnologic, probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale în cadrul Bacalaureatului, evaluărilor naţionale pentru elevii de clasa a VIII-a şi probelor scrise la Bacalaureat am întocmit un plan de măsuri pentru menţinerea ordinii la unităţile de învăţământ. Am iniţiat o serie de măsuri de combatere a delicvenţei juvenile şi a absenteismului. Pe raza municipiului Craiova, de luni până vineri, între orele 11.30 şi 19.30, 18 patrule mixte de poliţişti jandarmi şi şase patrule de poliţişti locali au monitorizat zona exclusivă a unităţilor de învăţământ. S-a avut în vedere fluidizarea traficului rutier şi pietonal în zonele aglomerate din apropierea şcolilor. De asemenea, au fost verificate societăţile comerciale aflate în zonele respective cu privire la respectarea categoriilor de produse care pot fi vândute minorilor. În permanenţă au fost supravegheate zonele de responsabilitate pentru a preveni traficul şi consumul  de stupefiante”, a declarat comisar-şef Constantin Nicolescu, inspector-şef al IPJ Dolj. Aceleaşi măsuri se vor lua şi în perioada următoare pentru menţinerea ordinii publice şi siguranţei elevilor şi cadrelor didactice în preajma sau în incinta unităţilor şcolare.

Constantin Nicolescu

Bilanţ trimestrial al IPJ Dolj: 121 de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea delicvenţei juvenile

„Raportul privind asigurarea protecţiei unităţilor de învăţământ, a siguranţei elevilor şi a personalului didactic în trimestrul al II-lea al anului”, prezentat de conducerea IPJ Dolj arată că acţiunile de menţinere a ordinii publice şi siguranţei, desfăşurate în sistem integrat de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Dolj, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dolj, Gruparea Mobilă de Jandarmi Craiova şi Poliţia Locală şi-au dovedit eficienţa în perioada vizată.

„S-a asigurat supravegherea permanentă a unităţilor de învăţământ de pe raza judeţului Dolj, atât la intrarea, cât şi la ieşirea elevilor de la cursuri, fiind prezente în incinta şi în zona adiacentă a acestora patrule de poliţie sau patrule mixte de poliţie-jandarmerie, prevenindu-se astfel comiterea de fapte antisociale. Ne-am axat în primul rând pe activităţile preventive, fiind organizate 121 de acţiuni şi controale pentru prevenirea şi combaterea delicvenţei juvenile, însă ca urmare a acestor activităţi am putea spune că am înregistrat un număr mic de infracţiuni atât în incinta, cât şi în zona adiacentă a unităţilor de învăţământ, un număr de şapte infracţiuni în incinta unităţilor şi două în zona adiacentă. Cinci dintre ele privesc furtul de obiecte personale comise de elevi, o faptă de lovire sau alte violenţe şi o altă infracţiune prevăzută de Legea 61/1991 republicată”, a precizat şeful IPJ Dolj.