Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA va organiza pe 19 septembrie a.c. licitaţie deschisă în vederea atribuirii contractului “Execuţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii pe tronsonul Coşlariu – Simeria, între staţiile Vinţu de Jos şi Coşlariu, parte a reabilitării liniei de cale ferată Braşov – Simeria, componentă a coridorului IV Pan-European, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h”. Valoarea estimată a lucrării este de 877.296.653 RON, echivalent a 206.092.993 euro, fără TVA, iar termenul de execuţie va fi de maximum 36 luni de la data atribuirii contractului. „Perioada de garanţie este de 24 de luni. Licitaţia pentru atribuirea contractului se va desfăşura în data de 19 septembrie, ora 12.00, la sediul Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, ofertele putând fi depuse la sediul autorităţii până în ziua şedinţei de deschidere a ofertelor, la ora 11.00”, se precizează într-un comunicat al MTI.
Contribuţia de la bugetul de stat, în proporţie de 15%
Criteriul de atribuire este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic cu o proporţie de 80% pentru componenta financiară şi 20% propunerea tehnică. Proiectul cuprinde lucrări de reabilitare/modernizare a infrastructurii feroviare pe o lungime de 31,5 kilometri, care să asigure viteze maxime de 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru cele de marfă. Sursa de finanţare este asigurată din fonduri de coeziune nerambursabile de la Comisia Europeană în proporţie de 85% şi contribuţia de la bugetul de stat în proporţie de 15%. Anunţul de participare la procedura licitaţie deschisă, conţinând informaţii asupra modului de desfăşurare a procedurii, precum şi documentaţia de atribuire sunt disponibile, de ieri, în Sistemul Electronic al Achiziţiilor.