Belgia, ţara lui Kevin De Bruyne, ciocolatei, berii şi… cartofilor prăjiţi are particularităţile ei derivate din împărţirea în două regiuni, Flandra şi Valonia, două diviziuni lingvistice. Care se reflectă şi în politică. Partidele de referinţă –unul neerlandez altul francofon- precum şi o structură federală puternic descentralizată conferă puteri semnificative regiunilor sale. Pentru formarea ultimului guvern federal după alegerile din iunie 2024 a fost nevoie de peste 200 de zile de negocieri. Naţionalismul flamand e reprezentat de Noua Alianţă Flamandă (N-VA) şi Vlaams Belang. Premierul Bart De Wever (N-VA) nu şi-a exprimat simpatia pentru „diavolii roşii” până acum. Fotbalul nu este un vehicul pentru unitate naţională iar Campionatul Mondial nu este un proiect unificator cel puţin la cel mai înalt nivel. Premierul nu este un fan declarat al echipei „Diavolii roşii”. El consideră chiar neelegant faptul că imnul oficial al echipei „Kiss the grass” (Alez, alez), piesă scrisă de rapper-ul Romeo Elvis şi cântăreaţa flamandă Sylvie Kreusch, nu conţine versuri şi în limba olandeză.















