Consiliul Judeţean Dolj , alte proiecte europene câştigate. Accentul s-a pus pe educaţie

0
87

Consiliul Județean (CJ) Dolj a aprobat, vineri,  27 iunie, în cadrul unei şedinţe extraordinare , mai multe proiecte europene , câștigate în ultima săptămână.  Cele mai multe dintre acestea sunt derulate prin programul “Interregio România–Bulgaria” și vizează domenii precum educația, digitalizarea și incluziunea socială.

Unul dintre cele mai importante proiecte a fost  „Educație pentru incluziune – O abordare transfrontalieră”, desfășurat în parteneriat cu CJRAE  (Centrul Judeţean de Resurse şi  Asistenţă  Educaţională ) Dolj și municipalitățile din  Belogradchik, Vidin și Vratsa din Bulgaria. Valoarea totală a proiectului depășește 1,2 milioane de euro, din care CJRAE Dolj gestionează peste 200.000 euro. Inițiativa are ca obiectiv combaterea Bullying-ului și sprijinirea educației incluzive , prin investiții în infrastructura educațională și formarea de specialiști.

Totul pentru dezvoltare

Sunt proiecte ample care vor avea beneficii.  „Avem mai multe proiecte europene câștigate în ultima săptămână și a fost nevoie de o ședință  extraordinarăpentru a le aproba, astfel încât să putem merge mai departe cu toată documentația necesară semnării contractelor de finanțare. Cele mai multe proiecte sunt pe Programul “Interregio – România-Bulgaria”, în special în domeniul educațional, digitalizare și incluziune socială. Vorbim despre parteneriate cu municipalități din Bulgaria, cu instituții precum Biblioteca Județeană “Alexandru şi Aristia Aman” Craiova  sau unități de învățământ, în cadrul programului Transfrontalier. Avem parteneri din localități precum Berkovitsa sau Montana. Preocuparea noastră rămâne aceeași: să nu ratăm nicio linie de finanțare, indiferent de valoare. Fiecare oportunitate de atragere de fonduri europene contează, pentru dezvoltarea infrastructurii, pentru susținerea politicilor educaționale, pentru digitalizare sau pentru îmbunătățirea serviciilor sociale. În exercițiile financiare trecute, Doljul s-a aflat constant între județele fruntașe din țară în ceea ce privește accesarea fondurilor prin programele de cooperare transfrontalieră. Am avut până acum opt proiecte mari și am atras peste 36 de milioane de euro doar prin programul România-Bulgaria. Continuăm și acum în aceeași direcție: avem proiecte noi depuse, altele în curs de evaluare și câteva în pregătire, tot cu parteneri din Bulgaria. Ne dorim să atragem cât mai mulți bani europeni pentru comunitățile din județul Dolj și pentru instituțiile pe care le avem în subordine”, a precizat Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *