Recepție oferită de Ambasada Statelor Unite ale Americii cu ocazia celei de-a 242-a aniversări a Zilei Independenței

0
483

Președintele Klaus Iohannis participă la recepția oferită de Ambasada Statelor Unite ale Americii cu ocazia celei de-a 242-a aniversări a Zilei Independenței.  100 de ani de prietenie! Sub semnul centenarului sărbătoresc americanii din România ziua lor națională. Ambasadorul Hans Klemm este gazda evenimentului. Faţada ambasadei a fost decorată cu portrete ale unora dintre personalităţile române a căror contribuţie adusă în diverse domenii de activitate a influenţat relaţiile cu Statele Unite şi care s-au stabilit peste Ocean. Printre aceștia, compozitorul George Enescu, scriitorul şi activistul politic Elie Wiesel sau gimnasta Nadia Comăneci. “În 2018 sărbătorim evenimentul Centenarului, un eveniment pentru care SUA sunt mândre că au jucat un rol. Se cuvine să sărbătorim și 100 de ani de prietenie între țările noastreVom încerca să extindem, să consolidăm și să aprofundăm Parteneriatul strategic SUA – România. Vom continua să arătăm România drept un aliat NATO model, care-și îndeplinește sau chiar depășește angajamentele față de Alianță, investind în apărarea sa, modernizându-și capacitățile și contribuind nu doar la securitatea regională, ci și la apărarea transatlantică, și la eforturile de a pune capăt conflictelor din zone aflate la mare distanță de România, precum Afganistan. Împreună vom menține și consolida legăturile transatlantice. Vom continua excelenta cooperare în domeniul aplicării legii, care oferă siguranță și securitate cetățenilor noștri, luptând împotriva terorismului, a infracționalității organizate, a traficului de arme, droguri și de persoane și a influenței maligne a statelor ostile…”, a subliniat ambasadorul Hans Klemm. De la eveniment lipsesc Liviu Dragnea – președintele Camerei Deputaților, premierul României – Viorica Dăncilă și președintele Senatului – Călin Popescu Tăriceanu.