Expoziție de postere dedicată lui Gogu (George) Constantinescu

0
481

Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman” gazduiește, pe întreaga perioadă a vacanței de vară, în holul expoziția de postere dedicate lui Gogu Constantinescu – academician, inginer, architect și cercetător român de anvergură mondială nascut la Craiova în 1881.

Anul acesta (2018) se implinește un veac  de la emiterea Teoriei sonicitatii de catre Gogu (George) Constantinescu. Posterele au fost realizate de elevii care au participat la Concursul Școlar Județean de Inventivitate şi Creativitate în Ştiinţă şi Tehnologie – CICREST, organizat și desfășurat în luna iunie 2018 de Colegiul Național Ștefan Odobleja” din Craiova, in colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, Asociaţia Generală a Inginerilor din România – Sucursala Dolj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj și Casa Corpului Didactic Dolj.

Expoziția se încadrează în seria de activități prin care sunt promovate valorile locale și ilustrează diferite aspecte din viața, activitatea și renumele de care se bucură invențiile și inovațiile realizate de Gogu (George) Constantinescu.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”