FRF: CS Universitatea – da, clubul lui Mititelu – ba!

0
344

Forul care conduce fotbalul românesc explică de ce fostul finanţator al Ştiinţei nu va înscrie societatea în competiţie, în timp ce echipa care se conturează în Bănie are toate premisele să participe în Liga a II-a

FRF precizează într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că patronul FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, nu a făcut niciun demers regulamentar pentru reînscrierea clubului său în competiţii. „FRF atrage atenţia asupra comportamentului duplicitar al lui Adrian Mititelu faţă de suporterii craioveni: SC Fotbal Club U Craiova SA nu a făcut niciun demers regulamentar de înscriere a clubului în competiţiile organizate de FRF. Singurele documente primite din partea SC Fotbal Club U Craiova SA sunt o cerere de înscriere a clubului FC Universitatea Craiova în Liga I, două notificari prin care FRF şi LPF sunt somate să comunice «înscrierea sau neînscrierea Fotbal Club U Craiova SA în campionatul de fotbal ediţia 2013-2014» precum şi o cerere prin care se solicită CEx să comunice «înscrierea sau neînscrierea» şi să finanţeze refacerea echipei” se arată în comunicatul FRF. Forul fotbalistic menţionează că nici unul dintre documentele respective nu îndeplineşte condiţiile regulamentare pentru înscrierea în competiţiile organizate de FRF. „Înscrierea în Liga I nu este posibilă pentru că echipa patronată de Adrian Mititelu a retrogradat pe cale sportivă în Liga 2, în sezonul 2010-2011; iar pentru înscrierea în Liga 2, clubul ar fi trebuit să depună la FRF dosarul care să dovedească îndeplinirea condiţiilor de înscriere. Acestea includ, printre altele, obligativitatea deţinerii unui stadion omologat, a angajării de antrenori calificaţi, a inexistenţei unor debite neachitate, precum şi dovedirea faptului că respectivul club are asigurate sursele de finanţare care asigură participarea în competiţiile la care se înscrie”, adaugă FRF. Adrian Mititelu nu poate înscrie clubul său în competiţie neavând nici teren omologat, nici grupe de juniori, dar mai ales din cauza datoriilor pe care le are şi a lipsei surselor de finanţare.

CS Universitatea se poate înscrie în Liga a II-a

FRF salută iniţiativa autorităţilor din Craiova de a da naştere Ştiinţei din clubul-mamă, CS Universitatea Craiova. „FRF precizează că autorităţile au posibilitatea oricând să sprijine înfiinţarea noii echipe în jurul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, sub a cărui conducere, sigla şi culori au fost obţinute performanţele Craiovei Maxima şi care poate beneficia de locul în Liga 2 oferit de Adunarea Generală încă de anul trecut”, se mai arată în comunicatul forului. FRF adaugă că îşi rezervă dreptul de a-l acţiona în judecată pentru afirmaţii false şi denunţ calomnios pe Adrian Mititelu: „FRF va continua şi demersurile legale pentru a demonstra ca decizia de excludere a SC Fotbal Club U Craiova SA a fost luată în conformitate cu Statutul. Departe de a fi rezultatul unei răzbunări personale, decizia a fost determinată de necesitatea respectării unei prevederi statutare pe care toate cluburile afiliate au agreat să o ridice la rang de obligaţie esenţială: recunoaşterea jurisdicţiei speciale a TAS asupra hotărârilor unei comisii federale” se mai menţionează în comunicatul forului fotbalistic, care conchide: „FRF, în virtutea respectării principiilor în temeiul cărora este organizată şi funcţionează (principiile sportivităţii, respectului şi fair-play-ului), va continua să sprijine orice membru afiliat, prezent sau viitor şi va penaliza orice încercare de a înşela încrederea iubitorilor fotbalului”.