Fostul golgheter al Ştiinţei susţine proiectul autorităţilor / Craioveanu: „La CS Universitatea am jucat şi eu”

0
35

La fel ca gloriile Craiovei Maxima, unul dintre cei mai iubiţi fotbalişti din istoria Ştiinţei, Gică Craioveanu, este alături de autorităţile locale în revitalizarea Universităţii Craiova din clubul de provenienţă, CS Universitatea. Deşi a fost chemat de Adrian Mititelu să i se alăture, Gică Craioveanu a ales să susţină proiectul primăriei. „Această echipă ar beneficia de un sprijin extrem de important, al primăriei. Şi, văd că e foarte important, ar avea palmaresul clubului până în 1994, adică are toate trofeele câştigate. Din câte am înţeles, sunt şanse mari ca echipa Craiovei să joace în sezonul următor în Liga a II-a, sub numele de CS Universitatea Craiova. Şi mie mi se pare că poate fi considerat un fel de club mamă, dacă pot să-i spun aşa. Sunt sute de mii de oameni care duc dorul acestei echipe, iar Oltenia nu-şi poate permite luxul să mai stea încă un an fără ea. Adi a pus mult suflet la Craiova, mulţi bani şi noi îi datorăm ceva lui Adrian. Am înţeles că ar vrea să înscrie echipa în liga a 4-a, a 5-a. Ar fi prea mulţi ani de aşteptare ca să promovăm. Ştiu că îi va fi greu să vadă altă echipă la Craiova, dar asta e situaţia. Până la urmă nici nu poate fi interpretat că e vorba despre altă echipă, eu o consider echipa la care am jucat din 1991 până în 1994”, a declarat Craioveanu, de două ori golgheter al Ştiinţei.