Franţa şi Germania „vor aprofunda uniunea economică, monetară şi, de mâine, politică” a declarat, miercuri, Francois Hollande, la primirea cancelarului german Angela Merkel, la Palatul Elysee, în ajunul unui summit european determinant pentru stabilirea viitorului zonei euro. „Noi suntem, astăzi, în apropierea unui Consiliu European important şi, deja, am lucrat bine. S-au înregistrat unele progrese, în principal în privinţa creşterii economice, care a fost obiectul mai multor discuţii care s-au dus. Consiliul European va trebui să decidă”, a declarat Francois Hollande, pe treptele de la Elysee. „Noi suntem, de asemenea, conştienţi de măsurile pe care trebuie să le luăm pentru stabilitatea financiară şi ne dorim aprofundarea uniunii economice, monetare şi, de mâine, politice, pentru realizarea unei integrări şi a solidarităţii, integrare care este necesară în măsura în care este posibilă şi solidaritatea”, a mai spus el. „Acesta este spiritul care ne caracterizează în acest moment, când privim Europa. Vom afirma coerenţă, putere, unitate şi solidaritate. Situaţia este serioasă şi avem obligaţia de a construi Europa puternică şi stabilă de mâine”, a adăugat Angela Merkel, în faţa presei. „Am făcut progrese semnificative asupra pactului de creştere economică şi sper că va putea fi adoptat mâine. Avem nevoie de mai multă Europă, avem nevoie de o Europă care funcţionează, pieţele aşteaptă, avem nevoie de o Europă ai cărei membri se ajută unii pe alţii”. După aceste declaraţii, preşedintele francez şi cancelarul german s-au plimbat prin grădinile Palatului Elysee, întreţinându-se un sfert de oră înainte de a se aşeza la masă, potrivit preşedinţiei franceze. Sosit la Consiliul European, ieri, în jurul orei 14, Francois Hollande a subliniat din nou că va pune „creşterea economică în inima angajamentelor noastre”, prin „soluţii rapide, pentru a sprijini ţările care sunt în dificultate pe pieţe”. Cel mai important lucru pentru Hollande este „depăşirea cuvintelor”. Respectiv, creşterea economică nu va fi o simplă consemnare într-un comunicat final. Se doreşte un pact de creştere economică, cu cifre exacte, a spus el. Referindu-se la revendicările germane în materie de integrare, el a rămas la doctrina apărată la Elysee: integrarea, da, este necesară, dar solidaritatea este mai mult posibilă, a repetat şeful statului francez, pledând pentru un mecanism de stabilitate eficace şi rapid. În rezumat: creşterea economică avută în vedere presupune măsuri imediate.
Acasă Actualitate Actualitate externă Hollande: „Vom aprofunda uniunea economică, monetară şi, de mâine, politică”