Polițiștii Secției nr.5 Poliție Rurală Pielești au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați, de 36 și 42 de ani, din județul Brăila, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Ieri dimineață, polițiștii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, ambele în comuna Ulmu, județul Brăila, în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. În noaptea de 17/18 mai 2026, cei doi ar fi pătruns în curtea unei societăți comerciale, punctul de lucru din comuna Pielești, de unde ar fi sustras șapte antene GPS, montate pe tractoarele agricole. În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate mai multe mijloace de probă, fiind puse în executare și două mandate de aducere. “În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cei doi bărbați au fost reținuți de către polițiști, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj. Astăzi, cei în cauză vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive. Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj și Secției nr.3 Poliție Rurală Făurei, dar și a luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brăila”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.















