Trei tineri din Craiova, reţinuţi pentru tâlhărie calificată

0
443
Polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, bănuiţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată.
În ziua de 24 mai 2024, în jurul orei 15:30, un bărbat de 36 de ani, din municipiul Craiova, a sesizat faptul că, în timp ce se afla pe Bulevardul “Decebal”, ar fi fost ameninţat cu o armă albă, de către trei persoane necunoscute, care i-ar fi sustras un telefon mobil. “În urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate de poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei nr.1 Poliţie Melineşti, în cursul zilei de ieri, 28 mai, au fost depistaţi trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, bănuiţi de comiterea faptei, aceştia fiind conduşi la audieri. În baza probatoriului administrat de poliţişti, cei în cauză au fost reținuţi, pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Astăzi, persoanele reţinute vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unor măsuri preventive”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.