Raul “Tataie” Silva a plecat de la Universitatea Craiova

0
206

Universitatea Craiova a obţinut calificarea în Conference League, iar la trei zile a anunţat oficial primul jucător care părăseşte lotul. Fundaşul brazilian Raul Silva “Tataie” (poreclă dată în “Cuvântul Libertăţii” şi preluată de toată lumea), s-a despărţit de Universitatea Craiova, după doi ani de colaborare, lui expirându-i contractul.

Raul Silva a venit în 2022 la Universitatea Craiova de la Braga şi a avut în Bănie un salariu de 18 mii de euro pe lună. Raul Silva (34 de ani) a jucat 60 de meciuri în tricoul Ştiinţei în toate competiţiile, marcând 3 goluri şi adăugând 3 pase de gol. El a ratat una dintre loviturile de departajare în meciul cu „U” Cluj, dar a fost „salvat” de coechipierul Laurenţiu Popescu, care a apărat apoi două penalty-uri.

 „Clubul Universitatea Craiova s-a despărțit de fundașul central ca urmare a încheierii contractului. Îi mulțumim lui Raul pentru tot ceea ce a realizat la Știința, îi dorim mult succes în continuare și, de ce nu, să se întoarcă, la un moment dat, ca membru al staffului tehnic” este anunţul Universităţii Craiova, care îl aşteaptă astfel ca antrenor în Bănie pe brazilian.

„Este foarte important ca Universitatea Craiova să joace în cupele europene, să pună în valoare clubul şi oraşul, iar echipa are valoare să realizeze lucruri frumoase în Conference League. Am avut mai multe momente frumoase în carieră şi la Universitatea Craiova, dar unul preferat este primul derby local la care am participat. Îmi place foarte mult oraşul Craiova şi îmi plac oamenii de aici, la fel şi familiei mele, am fost trataţi foarte bine aici”, a declarat Raul Silva. 

În cariera sa, brazilianul Raul Silva a evoluat în ţara natală pentru Paysandu, Figueirense şi Sport Recife, şi în Portugalia, la Estoril Praia, Maritimo Funchal şi Braga.