Nu se fac cursuri pe 5 iunie, de Ziua Învăţătorului

0
1217
Miercuri, 5 iunie, elevii și profesorii au zi liberă,  de Ziua Învățătorului 2024. Este o premieră datorată după grevei din Educaţie, de anul trecut, conform noului Contract Colectiv de Muncă la nivel de sector – Învățământ, care a intrat în vigoare pe 6 iulie 2023. Ziua nu trebuie recuperată.
Ziua Învăţătorului este sărbătorită, în fiecare an, pe 5 iunie. Această zi a fost instituită prin Legea nr. 289/2007 şi reprezintă data naşterii lui Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului românesc modern. În 2023, 5 iunie a fost zi liberă prin Codul Muncii, fiind a doua zi de Rusalii și profesorii erau în grevă. “În urma unor sesizări că se exercită presiuni asupra salariaților greviști, în sensul că nu vor beneficia de zilele libere plătite din perioada 1 iunie – 5 iunie 2023 dacă nu vor depune notificare de ieșire din grevă, Federația Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) au trimis o adresă către școli anul trecut, prin care au atras atenția că aceste zile libere se acordă și sunt plătite pentru toți angajații din Învățământ. Ziua liberă de pe 5 iunie este una dintre cele 17 noutăți pentru profesori și ceilalți angajați, din noul contract colectiv de muncă, la nivel de sector – Învățământ, prin care s-a încheiat greva generală din Educație, semnat de liderii sindicali din Educație și ministrul Educaţiei, Ligia Deca și care a intrat în vigoare pe 6 iulie 2023. Zilele suplimentare nelucrătoare, conform Contractului Colectiv de Muncă, nu se recuperează”, precizează Edupedu.ro.
Zilele libere legale din anul școlar 2023-2024
  • 30 noiembrie 2023, joi – Sfântul Andrei;
  • 1 decembrie 2023, vineri – Ziua Naţională a României;
  • 25 decembrie 2023, luni – prima zi de Crăciun – ziua este în vacanța de iarnă;
  • 26 decembrie 2023, marți – a doua zi de Crăciun – ziua este în vacanța de iarnă;
  • 1 ianuarie 2024, luni – Anul Nou – ziua este în vacanța de iarnă;
  • 2 ianuarie 2024, marți – Anul Nou – ziua este în vacanța de iarnă;
  • 24 ianuarie 2024, miercuri – Mica Unire;
  • 3 mai 2024 2024, vineri – Vinerea Mare – ziua este în vacanța de primăvară;
  • 6 mai 2024, luni – a doua zi de Paște – ziua este în vacanța de primăvară;
  • 1 mai 2024, miercuri – Ziua Muncii – ziua este în vacanța de primăvară;
  • 24 iunie 2024, luni – a doua zi de Rusalii – ziua este în vacanța de vară;
  • 15 august 2024, joi – Adormirea Maicii Domnului – ziua este în vacanța de vară.

Zile suplimentare nelucrătoare, conform Contractului Colectiv de Muncă:

  • 5 octombrie 2023, joi – Ziua Mondială a Educației;
  • 7 mai 2024, marți – a treia zi de Paște – ziua este în vacanța de primăvară;
  • 5 iunie 2024, miercuri – Ziua Națională a Învățătorului.