Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Craiova au fost sesizați de o tânără de 27 de ani, despre faptul că fratele său, Dumitru Remus, de 22 de ani, a plecat voluntar de la domiciliul său din Craiova, în ziua de 28 mai a.c. și nu a mai revenit.
Semnalmente: înălțime 1,70-1,75 metri, 80 kg, constituție robustă, ten măsliniu, față ovală, ochi verzi, păr castaniu vopsit în partea din față cu argintiu platinat, tuns scurt, poartă barbă, bărbie rotundă, nu are semne particulare. La momentul plecării, tânărul purta pantaloni de trening de culoare neagră, tricou negru, adidași colorați și avea asupra sa cartea de identitate și suma de 30 lei. Persoanele care dețin informații utile cu privire la persoana dispărută sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112, sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.