Nu uitaţi: Începe vara!

0
953

Luna mai cu restricţiile ei sanitare, nu uşor de suportat şi surmontat, de care ne vom aduce aminte multă vreme, dar şi cu ploi consistente,  binefăcătoare, menite să astâmpere setea pământului, rodnică înnourare, se încheie. Începe calendaristic vorbind, vara. Cu veşti ceva mai tonice, comunicate, ieri, de însuşi preşedintele ţării, Klaus Iohannis, cu prudenţa de rigoare, din moment ce 200 de persoane mai sunt încă la terapie intensivă, ceea ce ne împiedică să vorbim de o reducere semnificativă a epidemiei. Evoluţia pandemiei se menţine, s-a spus „pe platou”. Deci, atenţie! La nivelul Craiovei lucrurile sunt staţionare cu 104 persoane vindecate de Covid-19, 41 de persoane în carantină, 2377 persoane ieşite din carantină, 143 de persoane confirmate cu Covid-19. La nivelul judeţului situaţia de ansamblu este, de asemenea, una promiţătoare. Craiova, oraş curat, viu, cu multe spaţii verzi, cu pieţe încărcate în toate zilele, -o abundenţă reală pare revărsată, în Piaţa Centrală-, punctul nostru de echilibru şi de existenţă pe acest pământ, revine încet, încet, la viaţa cotidiană cunoscută. Se redeschid, în sfârşit, terasele, în condiţiile sanitare precizate, se va putea merge la plajă, se reia transportul internaţional rutier şi feroviar, iar pentru deplasările –liberalizate- în afara localităţilor nu va mai fi nevoie de declaraţii. Examenele naţionale vor avea loc fizic, aşa cum au fost planificate şi anunţate de câteva săptămâni. Evaluarea Naţională va avea loc începând cu 15 iunie, apoi Bacalaureatul. Pumnii strânşi pentru toţi copiii minunaţi ai Doljului, acum febrilizaţi, în pragul unor examene, cu altă încărcătură emoţională, decât în mod obişnuit. O încărcătură emoţională derivată şi din rigorile sanitare pe care trebuie să le surmonteze. Şi totuşi, serile de vară ne domină cu atracţia lor irezistibilă, cu tot ce e frunză şi nu cade, cu efluviile florilor în puterea vegetaţiei, şi lumina parcurilor craiovene, din nou accesibile. Suntem la capătul unui deşert. O colectivitate trează, cum este cea doljeană, şi bineînţeles şi celelalte, din ţară, nu trebuie să dispreţuiască evenimentele ce o ţin trează. Nu e bine să uităm greutăţile prin care am trecut şi e mai bine să nu uităm că am învins aceste greutăţi. Despre cei care nu trec prin greutăţi nu se ştie cine sunt şi ce caractere şi putere lăuntrică au. Despre cei care înving greutăţile se poate spune cu precizie de ce le înving. Ei înving din forţa lăuntrică şi din caracter, o disciplină liber consimţită, şi numai în raport cu circumstanţele ei arată cine sunt. Ne-am dat de atâtea ori măsura în încleştări de tot felul încât putem spune că suntem tari. Şi-au făcut datoria cu prisosinţă, medicii craioveni, –în prima linie-, reprezentanţii Poliţiei, Jandarmeriei, şi de ce nu cei ai administraţiilor publice locale, niciodată confruntaţi cu aşa ceva. Şi totuşi, să nu uităm: începe vara. Depinde de fiecare dintre noi, şi de toţi împreună, cum o vom traversa. Ultimele zile ale lunii mai, înnourate, utile din punct de vedere al agriculturii, îşi iau rămas bun. Din cauza pandemiei, nici nu am mai avut răgazul necesar, să salutăm salcâmii înfloriţi, bujorii de la Pleniţa, şi nici macii în explozia lor, de an cu an. Ne-am amânat, benevol, această plăcere, pentru la anul.