Gustavo: “Vrem să facem spectacol pentru fani, ştim că le e dor de fotbal”

0
642

Brazilianul Gustavo di Mauro Vagenin a revenit în iarnă la Craiova, după ce a renunțat să mai joace în China din cauza pandemiei de coronavirus. N-a apucat să redebuteze pentru Știința, dar se simte foarte bine în Bănie și a convenit deja să-și prelungească pe încă 3 ani contractul. Este optimist că poate lua titlul sub conducerea lui Bergodi și crede că se va înțelege bine și cu Mihăilă și Koljic, așa cum o făcea cu Mitriță și Băluță.

Gusti, ținând cont că nu ai mai jucat din noiembrie anul trecut, crezi că vei putea face față unui ritm de meciuri din 3 în 3 zile?

-Cred că da. Toți jucătorii am avut practic același program, am stat acasă o lună, dar sunt deja 6-7 săptămâni de când fac pregătiri cu echipa și sunt gata să joc. Sunt pregătit fizic, mă simt bine, dar să joc titular depinde de mister, el este cel care decide și respect ce va hotărî.

Ai luat o decizie cu privire la eventuala prelungire a contractului cu Universitatea?

-Am vorbit cu cei de la club și ne-am înțeles, iar acum aștept ca ei să activeze clauza de prelungire a contractului nou (pe încă 3 ani, n.r.).

Dacă vei lua titlul cu Craiova, vei cânta la chitară în centrul orașului, la sărbătoarea care ar fi programată?

-Cu siguranță, dacă luăm titlul, vă promit că voi veni în oraș cu chitara să cânt.

Cum crezi că va fi primul meci de la reluare?

-Cred că va fi frumos, fiindcă ne place fotbalul și am stat prea mult timp fără să jucăm și abia așteptăm să facem spectacol pentru fani, fiindcă știm că tuturor suporterilor le este dor de fotbal.

Sunteți obligați la performanță, ținând cont că nu vi s-au micșorat salariile, în condițiile în care multor jucători li s-au înjumătățit, iar alții sunt în șomaj tehnic?

-Noi avem noroc, suntem la un club mare și nu ni s-au micșorat salariile, dar asta nu înseamnă că suntem obligați să câștigăm campionatul sau toate meciurile, dar cu siguranță vom fi și mai motivați să învingem de fiecare dată.

Veți resimți lipsa publicului sau nu va mai fi o presiune în plus pe voi?

-Ne place să jucăm în fața fanilor, dar și celelalte echipe au acest handicap.

O poate costa titlul pe Craiova o înlocuire de antrenor în această perioadă, ținând cont că Bergodi a fost numit târziu și a mai stat și în carantină 2 săptămâni?

-A ajuns abia acum Bergodi, e adevărat, dar deja ne-a explicat cam care este tactica, strategia de joc și eu cred că putem lua campionatul și cu Bergodi.

Cum ți se pare campionatul României comparativ cu cel din China?

-Campionatul din România este ceva mai tehnic și se pune accent mai mult pe pregătirea fizică.

Faptul că România a gestionat destul de bine pandemia te face să te gândești să rămâi aici?

-Pandemia a fost peste tot, în toată lumea, dar nu rămân în continuare în România pentru acest motiv, ci pentru că îmi place Craiova, orașul, echipa, colegii, fanii, sunt fericit și vreau să rămân mult timp aici.

Ai avut vreun moment greu în carieră care să te facă să iei în calcul renunțarea?

-Nu a existat așa ceva, am noroc că niciodată nu am avut accidentări și sunt pozitiv mereu.

Este un avantaj pentru tine că vei lucra cu un antrenor italian, ținând cont că ai avut evoluții bune cu Mangia și ai evoluat mulți ani în Italia?

-Nu cred, am avut mulți antrenori italieni, dar am avut și români și alte naționalități, nu asta contează, este importantă filosofia și modul lor de lucru. Am luat Cupa cu Mangia, a fost frumos pentru oraș și sunt fericit că am dat gol și în finală. Mi-a plăcut Bergodi de când a venit, sper să ne ajutăm și sper să luăm campionatul împreună.

Ai jucat cu Băluță și Mitriță și ați făcut-o foarte bine, crezi că va fi la fel și cu Mihăilă și Koljic?

-Sunt convins că ne vom înțelege bine și cu ei și putem lua titlul. Am vorbit cu Mihăilă azi și îmi spunea ”Gusti, ai câștigat Cupa și ai dat gol în finală”, dar i-am spus că asta a fost acum doi ani, acum suntem aici și el este un jucător bun, a crescut, a evoluat mult și sper să facem lucruri bune împreună.

Ce schimbări ai remarcat la Craiova de când ai revenit?

-Pe stadion am jucat deja, am dat gol, mă simt foarte bine, sunt acomodat cu terenul, dar acum avem un centru de cantonament excelent la Luncă, nu cred că ne putem lamenta în privința condițiilor. Nu ne rămâne decât să muncim și să încercăm să luăm campionatul. Forza Știința!

 

 

prosport.ro