Consiliul Judeţean Dolj : În acest mandat, 20 de proiecte cu finanțare nerambursabilă

0
522

Un nou demers cu fonduri europene al Consiliului Județean Dolj a fost acceptat pentru finanțare, în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020. “Proiectul „Dezvoltare strategică și eficiență administrativă – Județul Dolj“, aprobat printr-o hotărâre adoptată în cadrul ședinței ordinare ce a avut loc ieri, 28 mai a.c, are o valoare totală de 1.687.551,14 lei, inclusiv TVA, și prevede extinderea portalului electronic de servicii al instituției cu servicii partajate de urbanism și de amenajare a teritoriului, precum și elaborarea Strategiei de Dezvoltare Economico-Socială a Județului Dolj pentru perioada 2021 – 2027. Vreau astfel să felicit echipa care s-a ocupat de întocmirea documentaţiei şi care se va ocupa de implementare acestu proiect. Este o muncă uriaşă şi mă bucur că am marcat astfel un nou record”, a explicat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.
Odată cu noul demers, Consiliul Județean Dolj ajunge, în actualul mandat, la un număr total de 20 de proiecte cu finanțare nerambursabilă, fie din fonduri ale Uniunii Europene, fie prin Programul Național de Dezvoltare Locală II, cu o valoare cumulată de peste 190 de milioane de euro.