Trofeul Europa League îl dispută londonezii

0
620
Arsenal şi Chelsea se confruntă în seara aceasta în capitala Azerbaidjanului, Baku
Ultimul act al Europa League 2019 angrenează două echipe din Londra, Arsenal şi Chelsea, care îşi vor disputa trofeul în capitala Azerbaidjanului, Baku, astăzi, de la ora 22. Stadionul Olimpic, inaugurat în 2015, va găzdui anul viitor şi 3 meciuri de la EURO 2020. Va fi primul meci din Europa League în care va fi utilizat sistemul VAR, iar dacă finala va intra în prelungiri ambele echipe vor avea la dispoziţie încă o schimbare. Dincolo de trofeul în sine, pentru Arsenal finala are şi miza calificării în următoarea ediţie a Champions League, din postura de câştigătoare a competiţiei, Chelsea obţinând deja accesul, după ce a terminat pe locul 4 în Premier League. N’Golo Kante şi Loftus Cheek sunt marii absenţi ai lui Chelsea, în timp ce la Arsenal lipsesc Mkhitaryan şi Ramsey, ultimul fiind deja prezentat la noua sa echipă, Juventus. Într-o situaţie ciudată este portarul lui Arsenal, Petr Cech, care, după ce va juca în finală în poarta lui Arsenal, se va retrage şi va deveni director sportiv la Chelsea.
„De obicei, meciurile cu Arsenal sunt deschise, au o echipă ofensivă, cu doi atacanţi periculoşi. Este un meci foarte important pentru noi, pentru că merităm să câştigăm un trofeu” a spus antrenorul lui Chelsea, Maurizio Sarri, care ar putea să o preia pe Juventus din sezonul viitor. Unai Emery, tehnicianul lui Arsenal, este un expert al competiţiei, pe care a câştigat-o de trei ori cu Sevilla. În pragul unei noi performanţe, ibericul a declarat: „La începutul sezonului le-am transmis jucătorilor că ne concentrăm pe toate competiţiile. Unii dintre jucători ar fi vrut să se axeze mai mult pe meciurile din campionat, dar le-am spus să nu aibă apoi pretenţii să joace dacă ajungem în fazele superioare ale Europa League”.
Scandal pentru bilete
După ce le-au cerut explicaţii celor de UEFA pentru numărul redus de bilete primite, oficialii de la Arsenal au ales să returneze 2.300 dintre cele 6.000 de bilete, câte le-au fost repartizate, în timp ce Chelsea vrea să dea înapoi în jur de 4.000 de tichete, din cauza distanţei uriaşe dintre Londra şi Baku, peste 4.000 de kilometri pe calea aerului. Baku se află în extremitatea estică a Europei, pe malul Mării Caspice, iar de la Londra nu există niciun zbor direct, fiind necesare escale la Istanbul sau la Kiev. Cea mai rapidă combinaţie de zboruri face ca drumul să dureze între 7 și 10 ore. Doar o singură cursă durează 7 ore, în timp ce celelalte durează în jur de 10 ore. Mersul cu trenul ar dura peste 4 zile, având în vedere că sunt nu mai puțin de 11 escale, iar fanii ar trebui să străbată 7 țări. Cu maşina ar fi necesare cel puțin 57-58 de ore de condus, la un calcul simplu, plus că trebuie avut în vedere și timpul necesar pentru odihnă și alimentație. Totuşi, Arsenal şi Chelsea nu au de ce să se plângă în privinţa banilor pe care-i vor încasa în urma finalei. Premiul cel mare este de 8 milioane de euro, însă fiecare echipă va primi şi o cotă parte din drepturile TV, ridicând astfel suma totală la 45 de milioane de euro pentru câştigătoarea trofeului.
Mkhitaryan lipseşte din raţiuni politice
Atacantul lui Arsenal, Henrikh Mkhitaryan, nu va juca în finala Europa League, din cauza tensiunilor dintre Azerbaidjan şi Armenia. UEFA le-a interzis ”tunarilor” să-şi arate suportul pentru colegul lor. ”Tunarii” plănuiau să iasă la încălzire cu tricouri speciale pe care era inscripţionat numele lui Mkhitaryan, doar că oficialii de la UEFA le-au transmis celor de la Arsenal să nu agite în niciun fel spiritele la finala de la Baku. „Luând în considerare toate opţiunile, am luat dificila decizie să nu merg cu echipa la finala Ligii Europa. Noi, fotbaliştii, nu ne întâlnim foarte des cu astfel de situaţii şi trebuie să recunosc că mă răneşte foarte mult faptul că voi lipsi. Îmi voi încuraja coechipierii. Aduceţi trofeul acasă!”, a fost mesajul lui Mkhitaryan. Armeanul nu a făcut deplasarea la niciun meci pe care echipa la care era legitimat l-a disputat în Azerbaidajan. În 2015, el a lipsit de la partida pe care Borussia Dortmund a disputat-o cu FK Qabala, în Liga Europa. Aceeaşi situaţie s-a întâmplat şi în octombrie 2018, când Arsenal a mers să joace cu FK Qarabag, tot în Liga Europa.