A fost activat scutul antigrindină de la Cerăt

0
688

Aseară, s-a declanșat scutul antigrindină de la Cerăt, în urma atenţionării venite de la meteorologi. “Anul trecut, în comună a fost construit un punct de lansare a rachetelor, în vederea spargerii norilor. Din martie 2019, acesta a devenit operaţional. Comanda este la Drăgăşani, în judeţul Vâlcea. Au mai fost şapte – opt alarme, dar, din fericire, nu a fost nevoie de acţionarea scutului. Aseară, însă, în urma codului roşu emis, s-a primit comanda de lansare. În intervalul orar 18:00 – 18:30. au fost lansate 24 de rachete. Astfel, doar a plouat, scăpând de grindină şi salvând culturile oamenilor din toată zona – Cerăt, Lipovu, Segarcea , etc”, a precizat  Ionuţ Octavian Barbu, primarul din Cerăt. În Dolj , mai sunt patru puncte de acest fel – Radovan, Calopăr, Vârvor şi Drănic.