La Colegiul Naţional „Carol I”, se apreciază excelenţa şi după 25 de ani

0
1432

Colegiul Naţional „ Carol I” a avut parte de o manifestare care îi face cinste: aniversarea a 25 de ani de la absolvirea cursurilor liceale de către elevii din 1993. Cei mai mulţi dintre cei care au finalizat procesul educaţional la „Carol I” au ţinut să fie prezenţi la întâlnirea de un sfert de veac. Este un unicat, pentru promoţia respectivă, dar, după revedere, au stabilit că vor păstra legătura.

La Colegiul Naţional „Carol I” a avut loc întâlnirea a 25 de ani a absolvenţilor Promoţiei 1993 , una dintre cele mai performante din ultimii ani, toţi foştii elevi desăvârşindu-şi pregătirea ulterior: „Vorbim despre una dintre cele mai bune generaţii, care au au adus rezultate României. Sunt onorat că pot  să vorbesc în faţa celor care , alături de cadrele didactice de atunci, au adus şi aduc, din toate colţurile lumii, glorie României”, a precizat prof. Cristian Angel Stăiculescu, director al Colegiului Naţional „Carol I”. Cuvintele acestuia poot părea unele de complezenţă, dar evidenţa este cât se poate de clară, prezentată de prof.  Viorica Ioviţă, cea care i-a îndrumat în timpul liceului: „S-au întâlnit, acum, pentru prima oară şi sunt convinsă că vor păstra legătura. Cu toţii, cei de atunci, au ajuns la foarte bune rezultate, atât în carieră cât şi în mediul familial, ne fac cinste, chiar dacă sunt răspândiţi pe toate continentele. La întâlnire, cei care nu au putut veni ne-au trimis mesaje, dar aş vrea să scot în evidenţă un lucru: cei prezenţi au ţinut să meargă în sala unde au învăţat timp de patru ani, pentru a-şi aduce aminte de clipele  de atunci. Cred că este cazul să-i amintit şi pe cei care au venit la întîlnire: profesorii Virgil Schneider (Matematică), Ion Barcău (Fizică), Tudoriţa Diaconu (Istorie), Eduard Mosang (Limba engleză), Marian Niţă (Biologie). Mai pot spune că arareori poţi vedea foşti elevi care să-şi aducă aminte, după atâţia ani, de ceea ce au învăţat în anii de liceu”.

Am fost şi vom rămâne o generaţie de excepţie

În 1993, şefa promoţiei a fost  Ofelia Căpăţînă, actualmente una dintre personalităţile cu care România se mândreşte sau, dacă nu a făcut-o pănă acum, ar trebui să o facă.   După absolvirea cursurilor liceale, aceasta a urmat studiile la Universitatea din Lyon (Franţa), iar apoi a  ajuns, trecând, bineînţeles, prin mai multe trepte, unde este şi în prezent, la „European Organization for Nuclear Research” – „Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare”, foarte bine cunoscută sub denumirea CERN. Şi-a păstrat modestia şi apropierea pentru colegii săi şi ne-a menţionat: ”Cu toţii, ne-am simţit atât de bine, am găsit momente magice, foarte pe scurt – a fost superb. Eram cu toţii foarte emoţionaţi, regăsindu-ne sufletul în această întîlnire, iar cea care ne-a unit a fost diriginta noastră, doamna Viorica Ioviţă. Am stabilit legături între noi şi ne dorim ca aceste întâlniri să fie cât mai dese. Am fost şi vom rămâne o generaţie de excepţie, toţi colegii mei meritând laude ”.