Un acord privind finanţarea în întregime a operaţiunilor de reconstrucţie după dezastre naturale

0
399

Săptămâna trecută, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au ajuns la un acord privind propunerea Comisiei Europene de a finanţa în întregime operaţiunile de reconstrucţie după dezastre naturale, din Fondul european de dezvoltare regională. Acesta presupune o rată excepţională de cofinanţare de 95%.

cutremurÎn acest context, comisarului european pentru politică regională, Corina Creţu,  a precizat că propunerea iniţială a Comisiei, de cofinanţare 100% a unor astfel de operaţiuni, nu a fost reţinută. În acelaşi timp, compromisul va permite acestei finanţării necesare să ajungă prompt în regiunile afectate de dezastre naturale. „Mă gândesc la Italia, ale cărei regiuni au fost grav afectate de cutremure teribile în ultimul an şi în luna ianuarie. În mai multe rânduri, preşedintele Juncker şi-a exprimat admiraţia faţă de poporul italian, care a dat dovadă de un curaj extraordinar în momentele cele mai întunecate. De asemenea, preşedintele a reafirmat hotărârea UE de a sprijini reconstrucţia integral”, a subliniat Corina Creţu.

„Propunerea noastră este o expresie tangibilă a solidarităţii europene”

cutremur1Totodată, oficialul European a explicat în ce constă compromisul la care s-a ajuns.  “Acesta arată disponibilitatea UE de a fi alături de cetăţenii noştri atunci când au cel mai mult nevoie de ajutor. O catastrofă naturală poate apărea oriunde, oricând. De aceea este important să ne asigurăm că sprijinul special din partea UE poate fi activat încă din prima zi, pentru a suplimenta asistenţa din partea Fondului de solidaritate al UE. Un alt efect al sporirii contribuţiei financiare a UE la operaţiunile de reconstrucţie va fi economisirea resurselor naţionale. Propunerea noastră este o expresie tangibilă a solidarităţii europene. În faţa marilor dificultăţi, am dorit ca statele membre să fie sigure că UE este alături de ele şi este pregătită să utilizeze toate resursele disponibile pentru a oferi imediat ajutor şi pentru a începe, împreună, reconstrucţia…”, susţine comisarului european pentru politică regională, Corina Creţu.