MAI: 60 de localităţi din Satu Mare, Maramureş, Sălaj şi Cluj, afectate de inundaţii

0
334

Şaizeci de localităţi din judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj şi Cluj sunt afectate de inundaţiile care au avut loc în ultimele două zile, 157 de persoane fiind evacuate preventiv şi cazate la rude sau în centrele pregătite de autorităţi, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Peste 800 de pompieri, poliţişti şi jandarmi au intervenit în cele 60 de localităţi din Satu Mare, Maramureş, Sălaj şi Cluj afectate în urma ploilor torenţiale şi a viiturilor. “De ieri (miercuri, n.r.) şi până astăzi au fost evacuate preventiv 157 de persoane. Toate acestea sunt în siguranţă, unele fiind cazate la rude şi altele în spaţiile puse la dispoziţie de autorităţile locale”, arată Ministerul Afacerilor Interne, într-un comunicat de presă. În contextul prelungirii avertizărilor hidro-meteorologice pentru mai multe judeţe din nordul şi vestul ţării, viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a dispus suplimentarea echipelor care intervin în teren cu efective de intervenţie din judeţele limitrofe celor afectate de inundaţii. Astfel, au fost trimise în localităţile afectate de inundaţii detaşamente suplimentare compuse din 20-30 de pompieri. Acţiunile din teren sunt monitorizate la Centrul de Coordonare a Intervenţiilor din Ministerul Afacerilor Interne.

După finalizarea intervenţiilor va începe acţiunea de evaluare a pagubelor produse, care va fi realizată de autorităţile locale, a precizat MAI. În prezent sunt în vigoare o avertizare cod roşu de inundaţii pentru un sector îndiguit al râului Crasna, din judeţul Satu Mare, până astăzi, la ora 12.00. Alte râuri din judeţele Satu Mare, Bihor şi Arad sunt sub atenţionare cod galben până astăzi, la ora 12.00.