Craiova: Peste 86 litri de pesticide contrafăcute confiscați de polițiști

0
352

Ieri, 28 mai a.c., cu sprijinul de specialitate al ofițerilor din cadrul IGPR  – Direcția Arme, Exploziv, Substanțe Periculoase polițiști din cadrul I.P.J. Dolj – Serviciul Arme, Exploziv, Substanțe Periculoase și Serviciul de Investigarea Criminalității Economice au descins, în baza autorizațiilor emise de magistrații Judecătoriei Craiova, la cinci locații din municipiul Craiova. Acțiunea a vizat punctele de lucru ale unei societăți comerciale din municipiul Craiova, în cauză existând deja un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marca înregistrată pentru produse identice sau similare”. În urma perchezițiilor au fost descoperiți și ridicați în vederea cercetărilor aproximativ 86 litri produse de protecția plantelor (erbicid și fungicid) ce erau preambalate, de către societatea comercială vizată de anchetatori, fără a avea acceptul firmelor producătoare. Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea in circulatie a unui produs purtand o marca identică sau similară cu o marca înregistrată pentru produse identice sau similare, infracțiune prevăzută de Legea 84/1998 privind mărcile si indicațiile geografice.