25 de ani de la înființarea Secției de pregătire medico-militară a UMF Târgu Mureș

0
358

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu Mureș a primit ieri de la ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, cea mai înaltă distincție a Ministerului Apărării Naționale, Emblema de Onoare a Armatei României cu Însemn de Pace, în cadrul unei ceremonii organizate în Piața Victoriei. Ministrul Apărării Național, în cadrul manifestărilor organizate la împlinirea a 25 de ani de la înființarea Secției de pregătire medico-militară a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu Mureș și a 70 de ani de la înființarea universității, a declarat că se bucură să vadă o colaborare excelentă între învățământul medical militar și cel civil și că are în atenție corelarea politicilor în domeniul învățământului medico-militar cu cele naționale și euroatlantice.

Pe lângă acordarea Emblemei de Onoare a Armatei României cu Însemn de Pace pentru Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, 12 studenți la medicină militară au primit diplome de merit pentru rezultate foarte bune la învățătură.

“Mă bucur să văd aici, la Târgu Mureș, o colaborare excelentă între Institutul Medico-Militar și UMF Târgu Mureș și sunt sigur că proiectele începute împreună vor merge mai departe. Corelarea politicilor în domeniul învățământului medico-militar cu cele naționale, europene și euroatlantice, creșterea calității educației și a cercetării științifice, extinderea relațiilor de colaborare cu instituții de învățământ militare civile și din țară și din străinătate, cu prioritate cele aparținând statelor NATO și UE sunt obiective pe care le am în atenție, ori de câte ori vorbim despre sistemul de învățământ militar”, a arătat Dușa.

Ministrul a arătat că, în încercarea permanentă de adaptare la realitățile epocii actuale, medicina militară se poate mândri astăzi cu realizări de excepție, dând exemplul centrului de asistență medicală multidisciplinară pentru militarii răniți în teatrele de operații, înființarea Secției de Radioterapie, ambele la Spitalul Militar Central, centrul de excelență în glaucom, intervenția de montare a protezei bionice de mână pentru pacientul Florinel Enache, premieră pentru lumea medicală militară.