Concert Beethoven, cu olandezul Theo Wolters la pupitrul dirijoral

0
300

Cunoscut și aplaudat în toată lumea, încă din 1979 membru al prestigioasei Royal Concertgebouw Orchestra, dirijorul olandez Theo Wolters revine la pupitrul dirijoral al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Oltenia” într-un Concert Beethoven, care are loc astă-seară. Solistă este pianista Melanie Chae, din Coreea de Sud, în interpretarea căreia publicul va putea asculta Concertul nr. 1 în Do major pentru pian și orchestră, op. 15. Concertul începe la ora 19.00 și mai cuprinde în program Uvertura „Leonora” nr. 3, op. 72b, și Simfonia nr. 6 în Fa major, op. 68, „Pastorala”. Biletele se găsesc la Agenția Filarmonicii, la prețurile de 20 lei și, pentru elevi/ studenți/ pensionari, 15 lei.

Theo Wolters s-a născut la Melick (în sudul Olandei), în anul 1955, fiind mezinul unei numeroase familii de muzicieni. La o vârstă foarte fragedă a început să studieze trompeta în cadrul fanfarei pe care tatăl său o coordona. Talentul său a fost remarcat încă de pe atunci, iar Theo a urmat studiul muzicii la Conservatorul din Maastricht, la clasa renumitului trompetist Wim Groot, fost prim-trompetist al Royal Concertgebouw Orchestra. În paralel cu activitatea instrumentală şi orchestrală, Theo Wolters a studiat dirijatul sub îndrumarea lui Pieter Stalmeier şi Roberto Benzi. Din 2013 deţine statutul de dirijor permanent invitat al Filarmonicii „Oltenia”.

Melanie M. Y. Chae a debutat ca solistă la vârsta de 13 ani, cântând Concertul pentru pian de E. Grieg în compania Korean Symphony Orchestra, fiind considerată „o senzațională tânără pianistă”. Studiile începute în țara natală au fost continuate la Londra, la Purcell School, unde a fost îndrumată de pedagogi excepționali precum Patsy Toh, Yonty Solomon și Irina Zaritskaya. A urmat și cursurile de masterat, la Royal College of Music, la examenul de absolvire interpretând Concertul de Skriabin, acompaniată de RCM Sinfonietta. A fost profesoară la Conservatorul din Viena; în anul 2008, a înregistrat un compact-disc împreună cu violonistul Edwin Kim.