Favorit în toate sondajele, cu 20 de procente avans, Partidul Revoluţionar Instituţional (PRI) se pregăteşte să revină la putere în Mexic, cu ocazia alegerilor prezidenţiale şi legislative de la 1 iulie a.c. Pentru a anunţa acest lucru, PRI a trimis o mică echipă în Europa. În fruntea acesteia, un funcţionar Arnulfo Valdivia Machuca, şi un şef de antrepriză, Carlos Munoz Infante, ambii tehnocraţi. La Paris, ei au fost primiţi la sediul Partidului Socialist, de Jean Christophe Cambadelis, responsabil pentru relaţiile internaţionale, şi de Jean Jacques Kurliandsky, responsabil pentru America Latină. De fapt, PRI, membru al Internaţionalei Socialiste, a întors o vizită efectuată în Mexic de preşedintele socialist al regiunii PACA, Michel Vauzelle, şi de Jean Jacques Kurliandsky, înaintea alegerii lui Francois Hollande. Dreapta a criticat acest voiaj. Emisarii PRI au fost primiţi la Ministerul Afacerilor Externe, Direcţia Americilor. La Quai d’Orsay s-a preferat discreţia. Scopul PRI: mica delegaţie mexicană a încercat să explice că nu va avea loc nici o restauraţie, că noul PRI n-are nimic comun cu fostul partid autoritarist, clientelar şi naţionalist, aflat la putere între 1929 şi 2000, adică exact… 71 de ani. PRI guvernează deja în 20 de state mexicane din 32. Liderii aleşi ai partidului „tricolor” s-au schimbat şi în Mexic, iar democraţia este ireversibil consolidată. O dovadă este şi faptul că tânărul candidat la prezidenţiale, Enrique Penanieto, fost guvernator al statului Mexico, deţine în sondaje 65% din intenţiile de vot ale mexicanilor care aspiră la schimbare. Partidul Acţiunii Naţionale (PAN), de dreapta, al preşedintelui în exerciţiu, Felipe Calderon, este considerat a reprezenta imobilismul. PRI îşi asumă fără complexe poziţia centristă şi încearcă să pună în aplicare „reformele structurale de care are nevoie Mexicul”. Patru şantiere sunt considerate prioritare: energia, fiscalitatea, dreptul muncii şi securitatea socială. Cea mai delicată problemă este reforma companiei petroliere Pemex, vaca de lapte a statului mexican, naţionalizarea petrolului rămânând un fetiş. PRI încearcă să continue în etape, pentru a îndulci pilula, privatizarea. În primul rând, schimbarea sistemului de impozitare şi posibila asociere cu firme private străine. Apoi, cotaţia la bursă, cum s-a întâmplat cu antrepriza braziliană Petrobras, citată ca exemplu. Potrivit lui Arnulfo Valdivia, singura ţară cu un cadru juridic atât de restrictiv în domeniu este Coreea de Nord. Mexicul nu are capacitatea economică şi nici tehnologică pentru modernizarea exploatării sale de petrol şi gaze naturale. Un alt subiect sensibil este nesiguranţa. PRI încearcă să „concentreze forţele armate în cele 27 de municipalităţi unde au loc 85% din omuciderile legate de crima organizată”. De asemenea, doreşte să crească efectivele agenţilor poliţiei federale, de la 36.000 la 50.000, şi să o transforme în jandarmerie naţională. Cooperarea cu SUA va fi mult mai transparentă. Narcotraficul nu este, pentru mexicani, principala preocupare, dar trebuie pus capăt răpirilor, extorcărilor, traficului de fiinţe vii, violurilor, care n-au reţinut atenţia necesară autorităţilor. În fine, o negociere pentru stoparea escaladării violenţelor este imposibilă, din cauza multitudinii cartelurilor drogurilor şi a bandelor de crimă organizată.
