Universitatea Craiova a pierdut în deplasare cu U Cluj, scor 1-2, şi este acum la 6 puncte de liderul FCSB, cu 4 etape rămase din play-off. Conducerea grupării din Bănie a simţit resemnarea şi dezamăgirea fanilor olteni şi face apel la aceştia, prin intermediul unui mesaj pe reţelele de socializare, să vină alături de jucătorii lui Mirel Rădoi la derby-ul cu Rapid, programat vineri, de la ora 20.30, pe arena „Ion Oblemenco”. Oficialii Ştiinţei le transmit fanilor că echipa va lupta pentru titlu cât timp vor mai fi şanse matematice şi le amintesc că un obiectiv esenţial este participarea în cupele europene.
Conducătorii clubului din Bănie oferă chiar exemplul fanilor Rapidului, care s-au mobilizat şi au umplut arena proprie la derby-ul cu FCSB, chiar dacă giuleştenii trăiseră cu câteva zile mai devreme dezamăgirea eliminării din Cupa României.
„Bine te-am regăsit, ştiu că nu ai avut chef zilele astea nici să deschizi un ziar de sport, nici să asculți vreo analiză sportivă. Și e firesc. Știința a avut un weekend negru, iar noi, cu toții, suporteri și oficiali, am fi vrut să putem derula timpul pe repede înainte ca să trecem mai ușor peste ce simțim acum. Dar, din păcate, nu putem. Avem doar două variante: ori ne adunăm și strângem din dinți, ori ne afundăm și mai tare. Iar noi, oltenii, știm doar un drum: înainte, cu fruntea sus. Da, e greu să mai vorbim acum despre campionat. Dar hai să ne amintim ce ziceam înainte de meciul cu FCSB în Cupă: „Nu am bătut Metalul, cum să batem FCSB în deplasare?” Și totuși, am bătut fără drept de apel. Așa e fotbalul: când crezi că nu mai e nimic de făcut, renaște speranța. Vreau să fiu sincer cu tine: pentru titlu ne vom bate până la ultima picătură de energie sau șansă matematică, însă nu este singurul obiectiv. Calificarea în cupele europene este obligatorie. Și aici, lupta este și mai strânsă. Nu avem timp de lamentări, avem doar timp de luptă. Vineri jucăm acasă cu Rapid. Avem nevoie de cele 3 puncte ca de aer. Răniți, cu pumnii încleștați și cu durerea în suflet, ne pregătim de o nouă bătălie. Una care ne poate schimba starea, una care ne poate aduce Europa mai aproape. Am văzut cum un cartier din București a umplut stadionul după o eliminare dureroasă. Noi, o întreagă regiune, oare nu putem umple un stadion? Oare, e bine să lipsim acum de lângă băieți? Le putem reproșa multe, dar nu putem ignora dorința și atitudinea fantastică de luptători pe care au arătat-o în acest playoff. Știm că nu vom primi cadouri, nu avem alianțe ascunse. Avem doar orgoliul nostru, mândria noastră de olteni, și dorința de a încheia lupta cu fruntea sus, în fața Clujului și a Bucureștiului. Haidem să le arătăm tuturor ceea ce noi știm de sute de ani: poți trânti un oltean la pământ, dar să te ferești când se ridică. Mai sunt 4 meciuri din sezonul acesta. 3 dintre ele acasă. Putem conta pe tine, oltene? Împreună până la capăt! PS: Știu că e mai ușor să rămâi acasă când doare. Dar tocmai atunci băieții au cea mai mare nevoie de noi. Ne vedem vineri, în Peluză, în Tribune, pe Garduri. Oriunde, dar prezenți!” este mesajul Universităţii Craiova.
În ultimii 8 ani, Universitatea Craiova a participat de 7 ori la preliminariile cupelor europene, dar niciodată nu a reuşit să se califice în faza grupelor unei competiţii continentale.