Juniorii U17 ai Universităţii Craiova, în finala Ligii Elitelor

0
711

Juniorii U17 ai Universităţii Craiova s-au calificat în finala Ligii Elitelor, în care o vor întâlni pe FCSB, pe 24 mai, la Buftea. Jucătorii pregătiţi de Ştefan Florescu şi Bogdan Vrăjitoarea s-au impus, pe „Aripile“, scor 5-2, în returul semifinalei cu Farul Constanţa, echipă care câştigase cu 3-2 prima manşă. Golurile Universităţii Craiova au fost marcate de Petculescu, Ciolacu (2), Bușa și Mitriță. Titulari au fost: Glodean – Pancu, Bușe, Popescu, Ristoiu – Petculescu, Stana, Șantia – Ciolacu, Bușa, Călugărescu, iar rezerve: Vancea, Băloi, Luță, Nițu, Burlacu, Vozaru, Mitriță.

Din păcate, Universitatea Craiova nu va mai participa la următoarea ediţie a UEFA Youth League, deoarece juniorii mari, deţinătorii titlului în Liga de Tineret, au fost eliminaţi în semifinale la ediţia de anul acesta, pierzând returul cu FCSB, pe teren propriu, la lovituri de departajare (0-0 în retur, după 3-3 în tur). Fundaşul dreapta Florin Gaşpăr a ratat penalty-ul decisiv în duelul de pe “Aripile”. Universitatea Craiova o va întâlni în finala mică, pe 26 mai, pe pe U Cluj, iar FCSB şi Farul vor juca finala mare.

Universitatea Craiova este implicată în semifinale şi la Liga Elitelor U16 şi U15. În prima manşă, la U16, alb-albaştrii au remizat în Bănie, 2-2, cu FCSB, iar la U15, Universitatea Craiova a pierdut cu 3-4 cu Steaua Bucureşti, returul meciurilor fiind programat pe 11 mai.