Peste 200 de pompieri doljeni în “focuri”, de 1 Mai

0
492

În acest sfârșit de săptămână, peste 200 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al Judeţului Dolj, sunt pregătiți să intervină, zilnic, pentru stingerea incendiilor, acordarea ajutorului medical de urgență și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

În acest sens, pompierii pot interveni cu peste 43 de mijloace tehnice, dintre care 23 echipaje de stingere, trei autospeciale de descarcerare, și 17 echipaje SMURD care încadrează autospeciale pentru transport victime multiple, ambulanțe de prim ajutor și terapie intensivă mobilă, precum și ambulanțe pentru transport neonatologic. “Întrucât se apropie ziua de 1 mai, dată la care majoritatea cetățenilor aleg să își petreacă timpul liber în aer liber, la un grătar, cu familia ori prietenii, reamintim câteva reguli simple pentru evitarea situațiilor care le pot pune viața în pericol. O primă măsură foarte importantă… Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt este interzisă. Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodărie se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi. Astfel, în locul în care se face grătarul trebuie să fie amplasat un stingător sau o găleată cu apă. Totodată, înainte de plecare, focul trebuie stins. De asemenea, copiii trebuie supravegheați în permanență pentru a preveni jocul acestora cu focul. Țineți cont de sfaturile noastre și printr-un comportament prevenitiv, protejăm viaţa, mediul şi bunurile!. Pompierii vă doresc un sfârșit de săptămână liniștit, lipsit de evenimente nedorite!”, a precizat Tania Vîlceanu, purtător de cuvânt al ISU Dolj.