Ştiinţa – Victorie Mare în Săptămâna Mare

0
720

Astfel de victorii, precum cea a Ştiinţei în Săptămâna Mare, intră în definitiv în memoria fanilor, vor fi povestite, retrăite, chit că duc sau nu la o performanţă finală. Oricum, pentru  Craiova, astfel de succese au devenit practic performanţe, la penuria de trofee din ultimele trei decenii. Chiar şi în faţa televizorului, din oraş şi până în orice colţ al ţării sau al lumii, inimile alb-albastre au bătut puternic, în ritm de sârbă, aproape necontrolate, la un asemenea meci – de a fi sau a nu fi în lupta pentru titlu. Cu emoţii uriaşe, cu tensiune maximă, cu frustrarea unor decizii defavorabile, dar mai ales cu o luptă exemplară a alb-albaştrilor şi cu descătuşarea şi marea bucurie la final.

N-a fost o partidă de o calitate remarcabilă, dar spiritul de sacrificiu este de multe ori mai important decât estetica. Paradoxal, Ştiinţa nu le-a lăsat rivalilor nicio şansă de ocazie cât timp aceştia au avut superioritate numerică. Poate că jocul poziţional al juveţilor nu străluceşte, dar defensiva e pusă la punct, echipa e organizată temeinic. Iar FCSB nu a mai avut jucători precum Man, Coman sau Olaru, dar mai ales nu a mai avut acea energie suspectă din sezonul regular, anterioară controalelor antidoping. Şi era timpul să o “comită” şi Vlad! Din portarul care gafa pe Extensiv la meciurile satelitului Ştiinţei ajunsese să ne interzică o victorie în deplasare cu FCSB…

Cic, execuţie magică

Oltenii au început nesigur, crispaţi de ideea că un eşec le-ar spulbera şansele la titlu, iar unele pase au pus pe contră adversarii. Şi totuşi, Ştiinţa a avut prima ocazie, la şutul lui Cicâldău, faultat în careu imeediat. Kovacs n-a reacţionat, dar a judecat cu aceeaşi măsură şi intrarea lui Bancu la Niţă, care şutase deja în braţele lui Pigliacelli. Acka, omul scos de la naftalină când “ne ardea buza” de prostia lui Bălaşa de la Botoşani, a fost aprope de 1-0, dar ivorianul are şi ghinion la ocaziile de care beneficiază la faze fixe.  Apoi, Octavian Popescu a testat “bolta” peste Mirko, dar n-a găsit şi poarta. Imediat, Cicâldău a răspuns cu o deviere magică, de aşezat în CV. Centrare cu dreptul Vătăjelu (ce nu-i ieşise mai devreme), iar decarul Ştiinţei s-a revanşat pentru penalty-ul ratat la Giurgiu şi pentru evoluţiile neconvingătoare din ultima perioadă. Un drop de efect, imparabil, o execuţie de clasă. N-a reuşit apoi una din care e mult mai uşor să marchezi, în debutul reprizei secunde. A venit eliminarea lui Vătăjelu, una “pândită” de Kovacs şi forţată de Octavian Popescu. Reproşul la adresa fundaşului Ştiinţei ar fi că primul galben îl primise la 70 de metri de poarta proprie, în minutul 30, într-o fază când adversarul era practic neutralizat.

Şi totuşi, “s-a arătat cribda”, pe contraatacul lui Ivan, când mingea cu latul al lui Nistor a ajuns neverosimil în poartă, ajutată de Vlad. De aici încolo, am asistat la lupta exemplară a “leilor”, la organizarea ireproşabilă şi la unele sprinturi ale lui Ivan, susţinute de Bancu, căpitanul fiind practic inepuizabil în derby. Kovacs i-a împins pe oaspeţi cât a putut, dar nu prea a avut cu cine, fecesebiştii fiind sleiţi fără “licorile” lui Tommy Neubert.

În decurs de câteva zile, Ştiinţa îşi bate ambele rivale la titlu şi reintră în această bătălie, pe care ar merita să o câştige, după drama de anul trecut, dar şi pentru că este cu adevărat singură în aceste alianţe, de neconceput în 2021, când credeam că vremurile cooperativei au apus de mult.  Şi dacă nu ne iese, rămânem cu şansa Cupei şi a unor astfel de amintiri…Dar şi dacă ne iese?!

Universitatea Craiova – FCSB 2-0

Au marcat: Cicâldău ’38, Nistor ’63.

Universitatea Craiova: Pigliacelli 7 – Vătăjelu 6, Acka 7, M. Constantin 8, N. Bancu 8 – Mateiu 6, Nistor 8 – Cîmpanu 5 (87 Screciu), Cicâldău 8 (87 Bic), Mitran (3 Tudorie 5, 57 Căpăţână 6) – Ivan 7 (87 Mamut). Antrenor: Marinos Ouzounidis

FCSB: A. Vlad 2 – Haruţ 4, I. Cristea 5, Miron 4, Radunovic 4 – Moruţan 7, Şut 5, Ov. Popescu 4 (73 Perianu) 4 – Ad. Niţă 5 (41 Oaidă) 4, Fl. Tănase 6, Oct. Popescu 6. Antrenor: Anton Petrea.

Arbitru: Istvan Kovacs 5.