Rezultate slabe, în ceea ce priveşte protecţia mediului, în Dolj

0
700

Timp de două zile, Octavian Berceanu, comisar – şef al Gărzii Naţionale de Mediu, a fost prezent în Dolj şi a inspectat locurile cu potenţial pericol de poluare din teritoriu, inclusiv Groapa de gunoi de la Mofleni. Rezultatelele, cele de început, nu sunt foarte îmbucurătoare. Mai mult, Berceanu a luat în calcul, chiar dacă n-a spus-o direct, şi demiterea comisarului – şef al Gărzii de Mediu Dolj – Gheorghe Călinoiu. Astăzi, la sediul Prefecturii Dolj, Octavian Berceanu a susţinut o conferinţă de  presă în care a explicat cele observate şi a promis că, în zona noastră, controalele se vor intensifica, dar, la nivel naţional,  strategia este una de prevenţie şi de comunicare, deoarece măsura aplicării amenzilor pentru contravenţii nu şi-a arătat rezultatele. 

Octavian Berceanu, comisar al şef al Gărzii Naţionale de Mediu, a fost prezent, timp de două zile în Dolj, pentru a vedea cum stau lucrurile în ceea ce priveşte poluarea şi deteriorarea mediului. Rezultatele nu sunt deloc îmbucurătoare, lucru recunoscut chiar de prefectul judeţului Dolj,  Nicuşor Roşca. Acesta a deschis conferinţă de presă de astăzi şi, după ce i-a mulţumit lui Berceanu pentru vizita în Dolj, a precizat: “Am văzut şi eu imaginile din judeţ şi acestea nu ne fac cinste. Am încredere că se vor lua cele mai bune măsuri” (n.r. – trebuia să-i fie prezentate din timp).  Apoi, a vorbit Octavian Berceanu: “Am fost profund sensibilizat când am văzut sesizări făcute de cetăţeni, care au observat deficienţele din domeniu. În Dolj şi în Craiova, am văzut multe deficienţe. Am mers inclusiv la Groapa de gunoi de la Mofleni şi am găsit neregului. Acolo, deocamdată, o soluţie tehnică nu poate fi adoptată,  vorbim despre o eventuală mutare, deoarece implică foarte multe costuri, dar se pot găsi proceduri . Noi, la nivel central, mergem, în prezent pe prevenţie şi pe comunicare cu oamenii, inclusiv cu autorităţile locale, deoarece aplicarea contravenţiilor nu prea a dat rezultate. Mă bucur să văd, în Dolj, o deschidere în acest sens, printr-un parteneriat cu Prefectura, Jandarmeria, Inspectoratul de Poliţie, toate autorităţile locale. Voi veni personal să văd ceea ce se întâmplă, iar la Craiova vrem să deschidem un centru – pilot pentru mediu. De asemenea, vrem să mergem în comunităţi să îi convingem pe primari să realizeze colectarea deşeurilor selectiv. Sigur, mergem pe prevenţie şi comunicare, dar acolo unde nu este posibil vom aplica legea”.

Gheorghe Călinoiu – zile numărate la şefia Gărzii de Mediu Dolj

Cel care este principalul responsabil, în teritoriu, despre situaţia deşeurilor, poluării , etc, Gheorghe Călinoiu, comisar – şef al Gărzii de Mediu Dolj, a lipsit de la conferinţă. Întrebat despre lipsa acestuia, Berceanu a vorbit puţin, dar a lăsat de înţeles că Gheorghe Călinoiu are zilele, dacă nu orele, numărate la şefia GM Dolj: “Au fost probleme interne, la instituţie, de aceea nu a ajuns. Dar, vreau din partea tuturor şefilor din teritoriu, o implicare proactivă, nu una reactivă. Din păcate, la Dolj am văzut ceea ce de a doua parte. Oricum, vom efectua verificări şi, în funcţie de rezultatele acestora, vom lua măsurile care se impun. Mă leagă mult de această zonă, am crescut aici, am rude aici, de aceea mă voi ocupa personal de Dolj. Aşa cum am mai spus, îmi doresc să implementăm un program – pilot de selectare a deşeurilor şi diminuare a poluării “