Doar șase județe din țară sunt eligibile pentru Fondul pentru o Tranziție Justă, printre care și Doljul

0
970
2,2 miliarde de euro sunt banii pe care Uniunea Europeană îi pune la dispoziția României pentru a face tranziția către o economie mai verde. Doar șase județe din țară sunt eligibile pentru Fondul pentru o Tranziție Justă, printre care și Doljul. “Scopul nostru este acela de a accesa o sumă cât mai mare din această finanțare.Pentru asta avem însă nevoie de un partener solid, mediul de afaceri”, susţine Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, într-o postare pe facebook.
Acesta este motivul pentru care şeful administraţiei judeţene a participat ieri la o întâlnire on-line cu reprezentanți ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Energiei, Agenției pentru Dezvoltarea Regiunii Sud-Vest Oltenia, consultanții de proiect și reprezentanți ai marilor firme din Dolj. Cu toții am discutat despre oportunitățile pe care această linie de finanțare ni le oferă. Cosmin Vasile spune că este vorba de bani care ne vor ajuta să trecem de la dependența de combustibili fosili și de la industriile cu emisii ridicate de gaze cu efect de seră la activități alternative producătoare de energie verde. În plus, vom putea primi sprijin pentru recalificarea celor care își pierd slujbele din domeniile supuse tranziției și pentru crearea de noi locuri de muncă. “Finanțarea este disponibilă atât administrațiilor din sectorul public, marilor firme, dar și întreprinderilor mici și mijlocii. Tot ce trebuie să facem cu toții este să ne implicăm activ și să construim proiecte eligibile”.
⬆Dintre cele șase județe, Doljul a înregistrat cea mai mare absorbție a fondurilor externe nerambursabile și o creștere constantă a economiei, în ultimii 10 ani.  “Consiliul Județean Dolj se va concentra pe asigurarea diversificării economice, astfel încât să menținem tendința de creștere pe care o avem în ultimii ani și să devenim un pol de creștere durabilă. Am pus pe lista proiectelor finanțate din FTJ un parc industrial, care să asigure infrastructura de care mediul de afaceri are nevoie pentru a se dezvolta. Totodată, stăm la dispoziția reprezentanților tuturor companiilor care sunt interesați de această finanțare. Fie că doresc să construiască parcuri fotovoltaice, să se implice în recalificarea forței de muncă sau că au proiecte de afaceri care să crească numărul locurilor de muncă, îi așteptăm pe antreprenori să vină către noi, să le oferim consiliere și să ne susțină în demersul nostru a dezvolta Doljul”, a mai spus Cosmin Vasile, într-o postare pe pagina sa de facebook.