Nimic neobişnuit: Klaus Iohannis a atacat din nou… PSD-ul

0
1195

Repertoriul pare banalizat şi deja sâcâitor. N-are, oricum, nimic nou, din punct de vedere stilistic. Indiferent de context, la intervale de timp, preşedintele Klaus Iohannis nu uită să critice PSD-ul aflat în opoziţie, pentru verzi şi uscate. Ieri, într-o inedită conferinţă de presă, neorganizată în sitem online, de la Cotroceni, pe durata unei ore şi jumătate, preşedintele Klaus Iohannis a spus că a văzut în Parlament „un spectacol ciudat” şi „un festival deplorabil instrumentat de aceiaşi politicieni, care şi înainte de criză au avut un comportament destul de nociv şi cert demagogic”, referindu-se la social-democraţi. Conferinţa de presă s-a dorit un salt în ceea ce numim comunicarea prezidenţială, mai ales că era cea dintâi de la instituirea stării de urgenţă. A spus Klaus Iohannis că nu toţi politicienii au dorit să fie „de partea care se ocupă de îngrădirea epidemiei, de partea care se ocupă de români”. Afirmaţie provocatoare. Şi discutabilă. Conferinţa de presă părea axată pe relaxarea prudentă a măsurilor începând cu 15 mai a.c. când restricţiile urmează să fie ridicate gradual cum se întâmplă peste tot în Europa. Şi în Franţa, şi în Italia, premierii Edouard Philippe şi Giuseppe Conte au prezentat „in extenso” strategiile guvernamentale avute în vedere pentru perioada imediată. Faptul că la noi, de aşa ceva se ocupă preşedintele ţării Klaus Iohannis, spune multe. Ce va fi după 15 mai rămâne de văzut, ca să vorbim concret de relaxare. Fiindcă în discuţie intră vârful pandemiei. Şi despre asta Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, puncta decisiv: „Dacă noile riscuri nu vor scădea, starea de urgenţă ar putea fi prelungită şi după 15 mai când expiră actualul termen”. Ne-am înţeles… Oricum eternele animozităţi politice, care păreau estompate puteau să mai aştepte pentru resuscitare. Şi fapt mai puţin obişnuit, chiar în timp ce preşedintele se afla în conferinţă de presă, Marcel Ciolacu, liderul social-democraţilor a răbufnit: „Virusul nu mai e o simplă răceală, domnule preşedinte? Vă amintiţi? Dumneavoastră şi PNL aţi ignorat de la bun început pandemia care venea spre România. Nu noi ne-am jucat de-a anticipatele”. Şi Marcel Ciolacu a continuat torenţial: „Acei –unii- din Parlament au fost nevoiţi să voteze un guvern incompetent şi corupt domnule Iohannis. Vă amintiţi sau aţi uitat când Cîţu fugea de răspundere. Am votat un guvern care nu merita să fie votat. Dar am considerat că, în plină pandemie, România avea nevoie de stabilitate şi nu de anticipate”. De felul său mai molcom în orice discurs, de regulă chiar atent la linia de sosire a frazelor, Marcel Ciolacu a părut dezlănţuit ca niciodată. „Să vă fie ruşine, aţi pus România pe harta corupţiei internaţionale legată de achiziţiile echipamentelor medicale”. Este fără îndoială cel mai dur discurs al lui Marcel Ciolacu, un discurs care anunţă nori negri pe scena politică. Alegerile locale sunt preconizate în toamnă, posibil în luna septembrie, iar cele parlamentare spre sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie, iar în cazul în care nu vor putea avea loc în siguranţă deplină, acestea vor trebui amânate. Conferinţa de presă a preşedintelui Klaus Iohannis a vrut să dea un semnal şi anume acela că, de pildă, comparativ cu alte state, precum Spania şi Italia, numărul de bolnavi la milionul de locuitori este mult mai mic în România (600), ceea ce pe cale de consecinţă înseamnă că medicii români şi-au făcut foarte bine datoria, iar măsurile de izolare luate au fost eficiente. Astăzi însă preşedintele Klaus Iohannis şi-a luat revanşa, dacă se poate spune aşa, după ce autonomia ţinutului secuiesc a fost adoptată tacit la Camera Deputaţilor, Senatul fiind camera decisivă: “PSD se luptă să dea Ardealul ungurilor”. Şi ce urmează după o asemenea afirmaţie gravă, nici nu vrem să ne gândim. Dacă obsesia alegerilor ar fi abandonată, ar exista şi mai mult loc de înţelegere, a marilor probleme delicate, chiar foarte delicate cu care ne confruntăm.