Astăzi celebrăm Ziua Internaţională a Dansului

0
899

La iniţiativa Comitetului de Dans al Institutului Internaţional de Teatru (ITI), principal partener al UNESCO privind artele spectacolului, 29 aprilie a fost instituită în anul 1982 Ziua Internaţională a Dansului. În această zi este celebrat atât dansul ca formă de artă, cât şi fondatorul baletului modern, Jean Georges Noverre, născut la 29 aprilie 1727.

Jean Georges Noverre (1727-1810), maestru francez al dansului şi baletului, s-a născut la Paris şi este considerat creatorul baletului modern. Prima apariţie într-un spectacol a avut loc la Fontainebleau, în 1743, iar în 1747 a compus primul spectacol de balet pentru Opera Comică. Doi ani mai târziu, a montat spectacole de balet – ”Iphigenie en Tauride”, ”Alceste”, colaborând cu Christoph Willibald Gluck.

Între 1758 şi 1760, a realizat o serie de spectacole de balet la Lyons – ”Fetes du serail”, ”Les Rejouissances flamandes”, ”La Mort d’Ajax”, ”Orphee aux Enfers”, şi şi-a publicat lucrarea ”Lettres sur la danse et sur les ballets” (1760), în care a definit dansul ca ”o pictură plină de pasiuni, moravuri, obiceiuri”. În 1775, la cererea reginei Maria Antoaneta, a fost numit maestru al spectacolelor de balet la Opera din Paris. A murit la Saint-Germain-en-Laye, la 19 noiembrie 1810.

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Dansului, o personalitate remarcabilă a artei dansului special aleasă transmite un mesaj oficial, iar ITI desemnează un oraş-gazdă al evenimentelor pe care le organizează. Institutul Internaţional de Teatru, organizaţie internaţională neguvernamentală, asociată la UNESCO, are centre naţionale în o sută de ţări ale lumii. A fost fondat la Praga în 1948 de UNESCO şi de o comunitate teatrală internaţională. Scopul ITI este promovarea schimbului internaţional de ştiinţă şi practică în artele spectacolului pentru a consolida pacea şi solidaritatea între oameni, notează www.uniter.ro.