La plecarea Ducelui Ilie Gheorghe

0
534

Teatrul Naţional din Craova este cernit în aceste zile când se desfăşoară Festivalul Internaţional Shakespeare: după o lungă suferinţă, a trecut în lumea celor drepţi marele actor Ilie Gheorghe, unicul Iona al teatrului românesc, preferatul lui Marin Sorescu, Logicianul lui Robert Wilson, Ducele lui Silviu Purcărete, Ubu Rex, Timon, Theseu, Sir Toby Belch, Caliban, Prospero în montările aceluiaşi maestru a cărui întâlnire providenţială în teatru şi în viaţă a numit-o „revelaţia vieţii mele”: „Colaborarea mea cu Silviu a însemnat pentru mine o triadă dumnezeiască – sănătate trupească, liniște sufletească și, mai ales, desăvârșirea talentului de actor”.

George Banu l-a numit „Faustul generaţiei noastre… actor care s-a dăruit unui teatru şi unui oraş… căci scena a tratat-o ca un altar privat, niciodată pervertit sau murdărit.”

Familia teatrului craiovean se înclină în faţa unui actor cu un destin exceptional, interpret al atâtor roluri memorabile, admirat şi iubit de marele public timp de 50 de ani cât s-a dăruit artei teatrale.

La aniversarea jubileului de creaţie pe scena sălii „Amza Pellea”, Ilie Gheorghe a făcut o reverenţă în faţa admiratorilor săi: „Măria Ta, public craiovean, care timp de 50 de ani m-ai răsfăţat cu aplauzele tale în care ai pus şi dragoste, şi admiraţie. Îngăduitu-mi fie acum, la rându-mi, cu aceleaşi sentimente dublu întreite să-mi plec fruntea cu nemărginită recunoştinţă, şi din toată fiinţa mea să strig ÎŢI MULŢUMESC”.

Modest în viaţa personală, Ilie Gheorghe era Ducele pe o scenă unde au strălucit atâţia actori importanţi ai generaţiei sale. Robert Wilson a remarcat măreţia acestui artist dăruit: „În cei 47 de ani în care am lucrat cu actori tu ești cu siguranță în topul celor mai buni! Ceea ce faci tu este genial. Mulțumesc foarte mult.” 

Adio, Maestre! Teatrul Naţional Craiova îşi va aduce mereu aminte de căldura şi zâmbetul dumneavoastră, de curăţia credinţei statornice în misiunea pe care aţi îndeplinit-o timp de o jumătate de secol pe scena care plânge astăzi: „N-am trăit degeaba, n-am trecut prin teatru ca o umbră…”

Dumnezeu să vă aibă în pază.

Echipa Teatrului Naţional “Marin Sorescu” Craiova

Biografie

Ilie Gheorghe s-a născut în 1940 la Giubega, Dolj. A absolvit Institutul de Teatru şi Film. Din 1967 a fost angajat al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.

Roluri la Teatrul Naţional Craiova (selectiv): Britannus – Cezar şi Cleopatra de G.B.Shaw, regia Georgeta Tomescu, regia Gh. Jora; Ducele Burgundiei –Regele Lear de W.Shakespeare, regia Gh. Jora; George Lefterescu – Al patrulea anotimp de Horia Lovinescu, regia Octavian Greavu; Secretarul imperial – Viteazul de Paul Anghel, regia Valeriu Moisescu; Iordache Olimpiotul – Zodia Taurului de Mihnea Gheorghiu, regia Vlad Mugur; Pistol – Nevestele vesele din Windsor de W. Shakespeare, regia Gh. Jora; Tipătescu – O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale, regia Mircea Cornişteanu; Kocikariov –Căsătoria de N.V. Gogol, regia Mircea Cornişteanu; Chiriac – O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, regia Mircea Cornişteanu, Ross – Macbeth de W. Shakespeare, regia Florica Mălureanu; Ducele de Alba – Don Carlos de Schiller, regia Georgeta Tomescu; Contele de Northumberland – Richard al II-lea de W.Shakespeare, regia Mircea Cornişteanu; Caţavencu – O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, regia Mircea Cornişteanu; Alfred Doolittle –Pygmalion de G.B. Shaw, regia Mihai Manolescu; Sile – Mobilă şi durere de D.R.Popescu, regia Cristian Hadji-Culea; Caţavencu – O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale, regia Mircea Cornişteanu; Iros – Piticul din grădina de vară de D..Popescu, regia Silviu Purcărete; Dom’Ubu – Ubu Rex cu scene din Macbethdupă Alfred Jarry şi W.Shakespeare, regia Silviu Purcărete, Aaron – TitusAndronicus de W.Shakespeare, regia Silviu Purcărete; Theseu – Phaedradupă Euripide şi Seneca, regia Silviu Purcărete; Iona – Iona de Marin Sorescu, regia Ilie Gheorghe; Polonius – Hamlet de W.Shakespeare, regia Tompa Gabor; Agamemnon / Pylade / Apollon – Orestia după Eschil, regia Silviu Purcărete; Timon – Timon din Atena de W.Shakespeare, regia Mihai Măniuţiu; Pantalone de Bisognosi – Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, regia Vlad Mugur; Sgualda – Carnavalul bârfelor după Carlo Goldoni, regia Vlad Mugur; Primarul – Revizorul de N.V.Gogol, 2001-02, regia Claudiu Goga; Gremio –Îmblânzirea scorpiei de W.Shakespeare, regia Mircea Cornişteanu; Sir Toby Belch – Cum doriţi sau Noaptea de la spartul târgului de W. Shakespeare, regia Silviu Purcărete; Harpagon – Avarul de Molière, regia Laszlo Bocsardi; Vicenţio – Măsură pentru măsură de W. Shakespeare, regia Silviu Purcărete, Prospero – O furtună după W.Shakespeare, regia Silviu Purcărete; Logicianul – Rinocerii de Eugene Ionesco, regia Robert Wilson, Brâncuşi, în spectacolul lectură Brâncuşi-Titulescu, suflete pereche. A mai interpretat Caliban – Furtuna de W. Shakespeare, 1995, regia Silviu Purcărete – Nottingham (Anglia) şi Marchizul de Sade – Marchizul de Sade, regia Silviu Purcărete – Limoges (Franţa). A avut roluri în mai multe filme, dintre care amintim:Moromeţii (1985, regia Stere Gulea), Undeva la Palilula (2012, regia Silviu Purcărete).

A obţinut numeroase premii şi distincţii: Premiul criticii pentru cel mai bun actor al anului 1994, Premiul Naţional „Marin Sorescu”, acordat de Academia Română, Premiul Uniter pentru Cel mai bun actor în rol principal, Premiul Uniter pentru întreaga activitate, Meritul Cultural în grad de Cavaler.