Coreea de Nord promite că îşi va închide centrul de teste nucleare

0
485

Liderul nord coreean Kim Jong Un a promis, în cadrul summitului istoric, că va închide, în luna mai, centrul de teste nucleare, iar la eveniment va invita experţi din Coreea de Sud şi Statele Unite, dar şi jurnalişti străini, anunţă oficialii de la Seul, citaţi de AFP.

Yoon Young-chan, purtătorul de cuvânt al Casei Albastre, sediul Preşedinţiei sud-coreene, a declarat că liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-Un, a făcut aceste declaraţii în cursul întrevederii de vineri cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-In.

“Va invita în curând experţi din Coreea de Sud şi SUA, precum şi jurnalişti, pentru a prezenta totul, într-un mod transparent, comunităţii internaţionale”, a transmis, duminică preşedinţia din Coreea de Sud, care a precizat că Kim Jong Un a spus că închiderea centrului de teste nucleare se va face în luna mai.

“Deşi în mod inerent manifest rezistenţă faţă de America, oamenii vor vedea că nu sunt genul de persoană care lansează atacuri nucleare în Coreea de Sud, Pacific sau America”, a afirmat Kim, potrivit lui oficialului de la Seul, relatează agenţia Yonhap.

“Unii spun că închidem instalaţii care nu sunt funcţionale, dar veţi vedea că avem alte două tunele care sunt mai mari decât cele existente şi care sunt într-o stare bună”, a explicat Kim, făcând probabil referire la informaţiile potrivit cărora poligonul subteran de teste atomice de la Punggye-ri s-ar fi prăbuşit în urma ultimului test nuclear.

Liderul de la Phenian a mai afirmat că nu va repeta “istoria dureroasă a Războiului coreean”, adăugând că sunt necesare măsuri concerte pentru a opri riscul producerii unor confruntări militare accidentale.

Kim s-a angajat şi să revină la fusul orar al Seulului, în condiţiile în care în acest moment între cele două Corei există o diferenţă de 30 de minute.