Deşi se anunţa un vot cu scântei, a cărui primă repriză se consumase deja cu o zi înainte la întâlnirile pe comisii, consilierii municipali nu au mai apucat să-şi exprime votul pe tema vinietele pentru parcare. Proiectul a fost retras ieri de pe ordinea de zi a şedinţei chiar de către reprezentanţii Primăriei, cei care l-au şi conceput, fără a mai apuca să fie măcar lecturat. “Am retras proiectul de hotărâre pentru că mi se pare că e văzut mai mult ca o chestiune de constrângere a populaţiei de către unii dintre consilierii de aici. Ori noi dorim să punem un semn de egalitate între toate categoriile de şoferi, adică să plătească şi cei care au maşinile înmatriculate în Bulgaria sau în alte ţări, dar se servesc de locurile de parcare din Craiova”, a precizat viceprimarul Mărinică Dincă. Interpelat pe parcursul şedinţei cu privire la acest subiect, Dincă a declarat că municipalitatea nu se gândeşte deocamdată să renunţe la viniete, care vor fi folosite cu siguranţă în acest an, dar că e posibil să meargă şi mai departe, la taxarea pe bază de parcometre, în măsura în care autorităţilor vor scoate bani pentru dotarea cu astfel de instrumente. După votarea regulamentului şi distribuirea vinietelor, autorităţile susţin că se gândesc să mai facă încă un pas în sensul închirierii către locatari a parcărilor din faţa blocurilor. Consilierul liberal, Pavel Badea, a insistat ca municipalitatea să meargă pe varianta constituirii unei societăţi comerciale care să se ocupe de administrarea locurilor de parcare, propunerea acestuia fiind respinsă.
Este limpede ca impotentii din Primarie sunt complet cretini…vinieta pt. rezidentii craioveni? De ce , daca tot platim 40 ron/ an taxa de parcare? de ce dobitocul de Marinica Dinca nu le trimite prin posta celor care au platit deja? Ce nume…Marinica…nume de tampit
Comments are closed.