Şedinţa lunară a Consiliului Judeţean Dolj, fără probleme, iar două puncte importante au fost acceptate în unanimitate. Erau suplimentare, fiind trecute ulterior pe Ordinea de Zi

0
1170

În ziua de 28 martie, a avut loc şedinţa lunară a Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, pe Ordinea de Zi  (OZ) fiind cuprinse 24 de intervenţii, supuse aprobării plenului, toate trecând fără dificultăţi. Dar, peste OZ au mai fost două, care, la rândul lor, au fost acceptate fără dificultăţi. Ambele aduc beneficii Craiovei şi Doljului.

Şedinţa lunară  din data de 28 martie a CJ Dolj a avut 24 de puncte, supuse aprobării, pe OZ. Au apărut două suplimentare, care au fost supuse votului, ambele punând Doljul într-o situaţie importantă . “Avem, la primul punct suplimentar, trecerea, din domeniul public al Municipiului Craiova, în cel al judeţului Dolj, a imobilului unde este “Cinema Modern”, acolo urmând să fie sediul Şcolii de Arte şi Meserii “Cornetti”. Preluarea efectivă  se va face după aprobarea Hotărârii de Consiliu Local al Craiovei de trecere a clădirii în patrimoniul CJ Dolj. De asemenea, s-a încheiat acordul de parteneriat între Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Dolj, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Oltenia” Dolj, Administraţia Districtului Vratsa (Bulgaria) şi Municipalitatea din acest oraş. Este vorba despre Proiectul “Reacţii coordonate şi eficiente ale autorităţilor în situaţiile de urgenţă din regiunea Dolj – Vratsa” (cod eMS : ROBG – 195)”, a precizat Cosmin Vasile, preşedinte al CJ Dolj.