România are amical cu Israel

0
399

Naţionala României, confiscată de băieţii cu ochi albaştri, joacă azi un amical cu Israel, la Netanya, de la ora 20.45. E firesc atât dezinteresul publicului şi al presei pentru meciurile tricolorilor, în condiţiile în care nici televiziunea naţională nu mai catadicseşte să le preia, deşi e finanţată nesimţit cu bani publici şi nu propune vreo emisiune decentă. Mai mult, nici măcar ProTv, deşi are drepturile pentru meci, nu se sinchiseşte să-l transmită, pasându-l la ProX.

România are nişte absenţe în lot, provocate de COVID şi de răceli sezoniere, dar oricum nu avem jucători indispensabili sau pe care ne dorim neapărat să-i urmărim. Avem şi craioveni în lot, dar nu e neapărat un motiv de bucurie, fiindcă reprezintă numai un prilej de expunere, de scoatere la tarabă, iar dacă vor fi vânduţi, banii nu vor fi reinvestiţi în jucători de valoare apropiată sau nu vor fi investiţi deloc, vezi cazul Cicâldău. Când vinzi pe 6-7 milioane de euro şi îi aduci pe “decarul” Vînă şi pe Căpăţână, nu poţi avea speranţe să ieşi din mediocritate, să sari de locul 3 sau să elimini fantome precum Laci şi Tbilisi. Cel mult, îţi permiţi să-i plimbi cu avionul peste tot pe Conte, Vînă, Căpăţână sau Mateiu şi să organizezi nişte alegeri artificiale pentru postul de preşedinte de club, care ar fi fost oricum un fiasco dacă nu erau reprogramate la derby-ul cu CFR.

Am deviat spre Universitatea Craiova, fiindcă oricum naţionala nu reprezintă mare interes, nici ca joc, nici ca şi componenţă, cu atât mai puţin cu cât pe bancă se află beizadeauna Edi, instalată politic, ca şi Burleanu şi restul găştii de la FRF, care promovează asiduu juniorii şi fotbalul feminin. Apropo de juniori şi fotbal de dame, naţionala U20 a lui Lobonţ tocmai ce încasă un 5-0 de la Elveţia, iar naţionala feminină U17 a pierdut ca pe maidan, cu 12-0, în faţa Norvegiei. Ah, şi FRF are alegeri anul acesta, tot cu un singur candidat.