Amenzi de aproape 50.000 de lei, aplicate de poliţiştii doljeni, pentru comercializarea materialelor lemnoase

0
566
Polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 7.000 de lei și au confiscat echivalentul valoric al cantității de 541,49 mc material lemnos, respectiv suma de 49.817.08 lei.
Sancțiunile au fost aplicate ieri, 28 martie, în cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiști pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale în domeniul achiziției, transportului și comercializării materialelor lemnoase. Astfel, în urma controlului efectuat la două societăți comerciale din județul Dolj, polițiștii au constatat faptul că, în ultimele şase luni, a fost transportat material lemnos cu încălcarea prevederilor privind fotografierea mijloacelor de transport.
PREVEDERI LEGALE:
În conformitate cu prevederile art.10 din H.G. 497 din 2020:
(1) La momentul începerii transportului materialelor lemnoase, emitentul avizului de însoţire este obligat să introducă în aplicaţia SUMAL 2.0 următoarele informaţii:
a)în situaţia efectuării transportului de către un transportator profesionist, emitentul completează informaţiile standardizate în SUMAL 2.0, care generează avizul de însoţire cu stare online/offline şi îl transmite în format electronic către transportatorul profesionist;
b)în situaţia efectuării transportului de către o persoană fizică sau juridică de la locul de recoltare, care nu îndeplineşte condiţia de transportator profesionist, emitentul completează informaţiile standardizate în SUMAL 2.0 care generează avizul de însoţire cu stare offline sau online şi completează avizul de însoţire în format letric sau transmite în format pdf avizul de însoţire generat pe dispozitivul mobil al emitentului, prevăzut în anexa nr. 5;
c)în situaţia efectuării transportului de către o persoană fizică sau juridică din altă locaţie decât locul de recoltare, care nu îndeplineşte condiţia de transportator profesionist, emitentul completează informaţiile standardizate în SUMAL 2.0, care generează avizul de însoţire cu stare online şi transmite avizul de însoţire în format pdf sau print către transportator, dacă volumul transportat este între 0,1-3 mc; dacă transportul se face cu atelaje, volumul transportat poate fi de până la 5 mc, situaţie în care emitentul completează informaţiile standardizate în SUMAL 2.0, care generează avizul de însoţire cu stare online şi transmite avizul de însoţire în format pdf sau print către transportator.
(3) După primirea avizului de însoţire în format electronic de la emitent, transportatorul profesionist realizează patru fotografii ale mijlocului de transport încărcat – faţă, spate, lateral şi kilometrajul indicat la bord, înaintea deplasării, utilizând SUMAL 2.0 Avize; fotografia realizată din spate trebuie să cuprindă întreaga încărcătură şi numărul de înmatriculare al mijlocului de transport. În situaţia în care transportul se realizează cu atelaje, naval sau feroviar nu există obligaţia realizării a trei fotografii ale mijlocului de transport.