SUA: Scenarii noi, îngrijorări noi

0
829

Să privim puţin spre SUA, unde ieri s-a atins cel mai ridicat număr de cazuri oficial declarate potrivit Universităţii “Johns Hopkins”: 453 decese legate de Covid-19, prin care s-a ajuns la 1891 decese de la debutul pandemiei. Se anunţă săptămâni de coşmar, pe măsură ce pandemia coronavirusului se va extinde. New Yorkul apare ca epicentrul pandemiei cu peste 46.000 cazuri confirmate. 8 spitale temporare pentru îngrijirea pacienţilor urmează să fie instalate. “The Times” pomeneşte de 62.000 de cadre medicale calificate, unele pensionate care s-au oferit ca voluntari. Preşedintele Donald Trump evocase posibilitatea plasării statului New York în carantină, din cauza pandemiei, dar a renunţat. La debutul pandemiei liderul de la Casa Albă minimalizase gravitatea, afirmând că propagarea locală a virusului nu este ameninţătoare. Când maladia s-a instalat, mai întâi, în statele Washington şi Carolina, după ce guvernul federal refuzase iniţial să ridice restricţiile ce permiteau efectuarea propriilor teste, sa ridicat restricţia. Primele cazuri fuseseră trimise la sediul Centrelor de control şi prevenţie a maladiilor din Atlanta, dar rezultatele au venit cu întârziere. Aşadar, primul deces în SUA s-a înregistrat la 29 februarie dar restricţiile s-au ridicat la mai bine de o lună. Oficialii americani au căutat să se apere repetând că testele efectuate de Coreea de Sud, văzută ca exemplu în termenii de strategie a detectării masive, au produs câteodată şi false rezultate pozitive. Guvernatorul New York, Andrew Cuomo (62 ani), omul politic al momentului, potrivit “New York Times”, l-a criticat pe Donald Trump pentru minimalizarea epidemiei când a afirmat că gripa şi accidentele auto fac mai mulţi morţi. Acum pe lângă New York, epicentrul epidemiei, state precum California, New Jersey, Washington, Michigan, Louisiana, Illinois, au apărut ca focare. Rata de mortalitate, prin raportare la numărul de cazuri, este pe moment scăzută, 1,5% în comparaţie cu Spania 7,7% şi Italia cu 10%. Dar David Fisman, epidemiolog la Universitatea din Toronto opinează că SUA sunt în zorii unei epidemii absolut dezastruase. Din punct de vedere ştiinţific virusul s-ar putea transforma în forme mai puţin virulente, cu timpul, întrucât încălzirea și umiditatea ar putea inhiba propagarea. Scenariile sunt de toate felurile, şi moderate şi îngrijorătoare. Gripa a ucis 34.000 de persoane în SUA în epidemia 2018-2019. Pentru a se evita copleşirea sectoarelor de terapie intensivă se amenajează spitele în toate statele. O ultimă ştire: omul de afaceri american şi patronul echipei de basket New York “Knicks” şi al echipei de hockey New York “Rangers”, James Dolan a fost testat pozitiv fiind primul patron al al unei echipe de top contaminat.