„Reverii citadine” în acuarelă, sub semnătura artistului Aurel Petrescu

0
855

Joi, 4 aprilie 2019, ora 17.00, la Slatina, la Galeriile Uniunii Artiștilor Plastici din România, artistul plastic craiovean Aurel Petrescu va deschide o nouă expoziție personală. Intitulată „Reverii citadine”, aceasta cuprinde 33 de lucrări în acuarelă – peisaje din Craiova și din Slatina. Aurel Petrescu a mai expus acuarelă la Muzeul de Artă Calafat, în 2001, în cadrul Salonului de Primăvară, fiind distins cu Premiul I.

Aurel Petrescu este licenţiat al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii din Craiova, promoţia 1983, și și-a obţinut doctoratul cu o teză în domeniul conducerii cu calculator a proceselor industriale, la Facultatea de Inginerie Industrială a Universităţii din Petroşani.

Este cunoscut ca pictor de publicul iubitor de artă datorită nu puținelor expoziții deschise, încă de la începutul anilor 2000, la Craiova, Calafat, Slatina, Dr. Tr. Severin, Tg. Jiu, dar și la Muzeul de Artă Pitești, Muzeul Național al Satului și Palatul Parlamentului București, Cercul Militar Național, Cercul Militar Constanța și Muzeul de Artă Vidin (Bulgaria) etc.

„Alchimia picturii lui Aurel Petrescu conţine valenţe lirice voiculesciene…”. (Laurenţiu Guţică, director al Muzeului Județean Olt)

 

„Când am intrat în această expoziție am avut sentimentul că intru în arta lui Țuculescu”. (Irina Cajal, secretar de stat în Ministerul Culturii)

 

„Mi-a plăcut și paleta coloristică, și acest tablou și mai ales acest albastru care a fost subliniat aici, aduce puțin din paleta lui Petrașcu și configurațiile venite din tot ce are coloristica noastră tradițională”. (Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici)