NASA plăteşte voluntari pentru un studiu asupra imponderabilității

0
495

Agenţia Spaţială Americană (NASA) plăteşte voluntari dispuşi să stea în pat timp de două luni, la un centru special din oraşul german Koln, ca parte dintr-un studiu realizat în colaborare cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA), asupra efectelor imponderabilităţii, relatează joi Press Association. Potrivit ESA, voluntarii trebuie să fie persoane sănătoase cu vârste între 20 şi 45 de ani. “Studiul ne permite să analizăm problema atrofiei musculare cauzate de imponderabilitate, dar şi alţi factori de stres precum radiaţia cosmică, izolarea şi restricţiile de spaţiu”, a spus Jennifer Ngo-Anh, lider de echipă în cadrul departamentului de cercetare al ESA.

Cercetătorii folosesc odihna constantă la pat ca mijloc de a simula pierderile de masă musculară şi osoasă aşa cum se întâmplă în absenţa gravitaţiei resimţite în spaţiu. (Agerpres)