Curtea de Apel Bucureşti respinge acţiunea MApN în cazul generalului Nicolae Ciucă

0
70

Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, acţiunea Ministerului Apărării prin care a solicitat anularea decretului semnat de Klaus Iohannis, de prelungire a mandatului de şef al Statului Major al Apărării pentru Nicolae Ciucă. Decizia nu este definitivă.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat pe 28 decembrie 2018 decretul de prelungire, cu un an, a mandatului generalului Nicolae Ciucă ca şef al Statului Major al Apărării, după ce a respins în şedinţa CSAT propunerea făcută de MApN pentru această funcţie. Ulterior, premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Apărării, Gabriel Leş, au acuzat că şeful statului nu a avut bază legală, deoarece propunerea de prelungire a mandatului nu a venit din partea MApN.