CLM Craiova a votat reabilitarea zonei Piața Veche

1
551

Consilierii municipali au votat, în plenul de ieri, proiectul de refacere a zonei Piața Veche – o investiție proiectată la valoarea de 12,45 milioane de lei (aproximativ 7 milioane de euro), bani publici. Aleșii locali ai PNL s-au opus însă proiectului, reproșându-i municipalității faptul că preferă să cheltuiască fondurile locale, unele foarte mari, în loc să atragă bani europeni, după modelul centrului istoric – o lucrare cotată la 12 milioane de euro.

Din start, criticile liberalilor s-au îndreptat împotriva finanțării pe care proiectanții au prevăzut-o pentru refacerea zonei. Consilierul Marinel Florescu a spus că suma de aproximativ 7 milioane de euro este prea mare, în comparație cu obiectivele prevăzute a se realiza cu acești bani. „Primăria ne propune să cumpărăm un teren care va costa 1,4 milioane de euro. Pe acestă suprafață, urmează să se facă o investiție de aproximativ 5 milioane de euro: o investiție care va costa din pavele, pomi, chioșcuri din lemn și clădiri provizorii pe structuri metalice. Eu consider că este o investiție foarte mare în acea zonă”, a fost de părere liberalul.

Florescu: Dotări pentru Filantropia

În opinia acestuia, ar fi fost mai potrivit ca municipalitatea să achiziționeze un teren pe care să construiască un sediu admninistrativ propriu. „Mă gândeam la construirea unei primării a Craiovei, pentru că stăm aici și cade clădirea pe noi, nici măcar nu este a noastră. Craiova nu are o primărie, în schimb băgăm 7 milioane de euro într-o reamenajare a unei zone, cumpărând terenuri de la privați”. Pe lista lui Florescu, au mai încăput dotări pentru Spitalul Municipal nr. 2 „Filantropia” sau fonduri pentru reabilitarea Colegiului Național „Carol I”. „Personal, nu voi vota și cred că nici colegii mei din PNL nu sunt de acord să irosim această sumă pentru amenajarea unei zone”, s-a pronunțat liberalul Marinel Florescu.

Ungureanu: Un spital pentru copii

Consilierul PNL, Adriana Ungureanu, a spus, la rândul său, că suma de 7 milioane de euro este una mare și a atras atenția autorităților locale asupra modului cum o vor cheltui. „Vă rog frumos să vă gândeți foarte bine pentru că această sumă de 7 milioane de euro ar putea să ne ajute să construim un spital pentru copii. La Craiova, spre rușinea noastră, în 30 de ani, nu am fost în stare să construim un spital pentru copiii craiovenilor, sunt doar două secții – la spitalul 1 și la spitalul de lângă parc. Să se spună foarte clar cum folosim cei 1,4 milioane de euro ca să luăm nimic? Nu se poate cheltui această sumă”, a spus liberalul.

PNL: Amenajarea zonei să se facă pe fonduri UE

Tot în chestiunea legată de finanțare a criticat proiectul de revitalizare a zonei și liberalul Marian Vasile. Acesta a spus că nu este de acord ca investiția de 7 milioane de euro să se facă de la bugetul local, în condițiile în care există posibilitatea accesării de fonduri europene în această direcție. „Nu suntem de acord cu investiția de 7 milioane de euro. Dacă vreți să faceți, într-adevăr, un mini-centru istoric, atunci faceți-l așa cum l-am făcut noi: pe fonduri europene, fără banii craiovenilor. Dacă puteți”, a recurs la ironie liberalul. Marian Vasile a adus în discuție și oportunitatea unui astfel de proiect, comparând revitalizarea Pieței Vechi cu desființarea Pieței Chiriac. „Ne propuneți să revitalizăm o piață cu valoare istorică, când, în urmă cu câteva ședințe, am renunțat la Piața Chiriac, cu aceeași valoare istorică”, a mai spus acesta.

Vasile: Un spital de urgență pentru Craiovița Nouă

Marian Vasile a criticat, în mod expres, și intenția municipalității de a cumpăra terenurile private din zona respectivă. „Ne propuneți aici să girăm achiziția unui teren din Craiova, cu peste un milion de euro. A cumpăra teren nu este un lucru rău, pentru că un oraș bogat este acela care are un patrimoniu cât mai mare. Însă aici lucrurile sunt destul de periculoase, în sensul în care putem să creăm un precedent. La câțiva metri de acest teren, există un altul, tot de aproximativ 3.000 de metri pătrați, cu un proprietar în aceeași situație, care nu poate să construiască nimic. Deci, trebuie să tratăm cu maximă seriozitate dacă începem să cumpărăm terenuri în zonă”, a atras atenția consilierul PNL. Și Marian Vasile a fost de părere că banii respectivi ar fi trebuit să fie cheltuiți în alte scopuri, cum ar fi pentru construirea unui spital de urgență în cartierul Craiovița Nouă.

Genoiu: Este un biet studiu de fezabilitate

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a declarat că se propune la vot doar un simplu studiu de fezabilitate, care este, în fond, viziunea unui proiectant asupra zonei cu pricina și care nu obligă, deocamdată, municipalitatea la nici o cheltuială. „Dacă vreți să ne punem poalele în cap, ne punem și poalele în cap. Noi nu votăm cumpărarea unui teren, nu aprobăm nici prețul. Suntem în situația de a aproba un studiu de fezabilitate care este viziunea proiectantului. Dacă vrei să îl faci așa, bine, dacă nu, nu. A aproba vânzarea înseamnă a prinde bani în buget, să faci evaluarea, să începi demersurile, care se supun consiliului local. Deci, haideți să nu amestecăm lucrurile, noi avem un simplu studiu de fezabilitate asupra acestei zone și haideți să nu transformăm un biet studiu de fezabilitate într-un act de buget al primăriei”, le-a cerut consilierilor edilul-șef al Băniei. Genoiu nu a uitat să amintească faptul că proiectul municipalității de extindere a centrului istoric înspre Piața Veche a fost lăudat inclusiv de comisia de la Bruxelles, care a vizitat Craiova la începutul acestui an.

SF-ul a trecut cu voturile PSD și ALDE

În ciuda acestor explicații, cei șase consilieri PNL nu au putut fi convinși, aceștia votând împotriva proiectului de revitalizare a zonei Piața Veche, investiție propusă la suma de 12,45 milioane de lei. Studiul de fezabilitate a trecut, totuși, cu votul majoritar al PSD și ALDE. Proiectanții au prevăzut acolo transformarea străzilor în zonă pietonală și refacerea celor patru clădiri, realizate din cărămidă în stil industrial, din perioada interbelică. Partea controversată a proiectului o reprezintă achiziția de către municipalitate a celor două suprafețe de teren pe care se aflau tarabele. Acolo, specialiștii au imaginat crearea unui spațiu urban multifuncțional, care va fi pavat cu piatră naturală și amenajat cu construcții demontabile din lemn, în incinta cărora vor fi organizate târguri și evenimente publice, cu diverse ocazii. Ideea de bază este revitalizarea acestei zone și legarea ei de centrul istoric al Craiovei.

1 COMENTARIU

Comments are closed.