Potrivit IPJ Gorj, ieri, 28 martie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au prins, în flagrant, doi bărbați de 55 și 56 de ani, din localitate, în timp ce sustrăgeau cu un atelaj, cărbune lignit din depozitul Carierei Roşiuţa. Prejudiciul a fost recuperat și predat unității miniere, iar cei doi bărbați au fost conduși la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor și stabilirea întregii activități infracționale. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.