„Concert la muzeu”, astăzi, de la ora 17.00! Opera Română Craiova vă invită la un concert special, sub acest generic, găzduit de Muzeul de Artă şi oferit de soliştii Renata Vari, Florin Ormenişan şi Ioan Cherata, alături de Orchestra şi Corul instituţiei (concert maestru Dan Bozgan, maestru de cor Bogdan Botezatu). Conducerea muzicală îi aparţine maestrului Francois Robert Girolami, invitat frecvent să dirijeze concerte în România începând cu anul 1981. Originar din Haute-Corse, Francois Robert Girolami şi-a desăvârşit studiile muzicale în capitala Franţei, la Conservatoire National Superieur de Musique (unde a obţinut mai multe premii) şi la Ecole Normale de Musique. În domeniul dirijatului de orchestră a beneficiat de îndrumarea maeştrilor Pierre Dervaux, Igor Markevitch, Sergiu Celibidache şi Leonard Bernstein. Referitor la formaţia sa intelectuală, interesant de remarcat este faptul că, înainte de a se consacra în exclusivitate carierei artistice, a obţinut Diploma de licenţă în filosofie, o perioadă predând această disciplină de studiu la mai multe licee, precum şi la Universitatea din Provence.