
Aseară, în jurul orei 19.00, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, aflaţi în executarea serviciului de supraveghere şi control al traficului rutier, l-au depistat pe Viorel Z., 22 de ani, din comuna Daneţi, Dolj în timp ce conducea, pe D.N. 55 – în comuna Bratovoieşti, un motociclu fără să fie înmatriculat sau înregistrat în circulaţie şi fără să posede permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule.
Poliţiştii rutieri au întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile legale.