Datoria de a gândi

5
347

Comunicatul de presă al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj sună sobru, ca un verdict fără drept de recurs. În cadrul şedinţei din 27 martie a.c., Consiliul de Administraţie al ISJ Dolj, ca urmare a ultimelor evenimente petrecute la Liceul Teoretic „Henri Coandă” din Craiova, a decis încetarea detaşării în funcţiile de conducere deţinute de cadrele didactice Mihai Dragu şi Marius Tiţă. Comunicatul mai inserează că „această decizie a fost luată pentru restabilirea climatului de linişte, propice derulării în bune condiţii a procesului instructiv-educativ, şi pentru refacerea imaginii şcolii la nivelul întregii comunităţi”. Alte detalii comunicatul de presă nu menţionează. Să revenim noi. Scandalul în care au fost implicaţi cei trei elevi din cadrul liceului, ca autori ai unor partide de sex filmate, distribuind apoi filmul pe Internet, n-a fost „o bagatelă”, o copilărie, cum a încercat directorul Mihai Dragu să-l prezinte într-o conferinţă de presă. A fost o dramă. Sfâşietoare. Fiindcă nu se poate trăi liber decât acceptând anumite constrângeri morale. Dacă libertatea este necesitatea înţeleasă, Marx o spunea, numai cel care gândeşte poate fi cu adevărat liber. Nu putem fi liberi decât lucizi. Fireşte că se poate discuta, cu deplină competenţă, despre oportunitatea educaţiei sexuale în şcoli, cum a încercat ex-directorul Mihai Dragu să-şi ambaleze discursul de filosofie curriculară, de acum câteva zile. Dar la Liceul „Henri Coandă” era vorba despre altceva: despre un grup de elevi cu îndeletniciri şi vocaţie în promovarea obscenităţii, ceea ce intră sub incidenţa legii. Ce păcat că Mihai Dragu nu poate preda un curs despre sensul sexului. Am înţeles că preferinţe pentru muzica rap şi hobby-ul de DJ deţine. Faptele nu pot fi trunchiate, modificate la rigoare, căutând în realitate circumstanţierea sau suportul pentru o lamentaţie melodramatică. Repetăm: scandalul de la „Henri Coandă” a sunat neliniştitor. Lejeritatea afişată în descrierea evenimentelor a augmentat neliniştea. De aici încep discuţiile pro şi contra. Sistemul de valori pe care îl impune viaţa noastră cotidiană, chiar la nivelul urbei, e paralel cu cel predicat în liceele emblematice craiovene. Nu spunem predat, pentru că nici profesorii care cred în el nu mai sunt mulţi. Şi, apoi, domnii elevi se uită şi ei în jur. Şi ce văd pe toate ecranele? Cine sunt oamenii de succes, căţăraţi în funcţii, vedetele, personalităţile momentului? Sunt ei modele etice? Nici pe departe. Nu cumva elevul care ţine la urechi nelipsitul telefon mobil, o adevărată corolă de mijloace, nici nu prea pune preţ pe obţinerea hârtiei fără acoperire numită diplomă de BAC? Ceea ce s-a întâmplat la Liceul „Henri Coandă” e un simptom, care invită la reflectare şi la o dezbatere serioasă, responsabilă, de care mi-e teamă că nu suntem capabili. Şi mare lucru nu se va înţelege nici din schimbarea conducerii acestei unităţi şcolare, care altminteri mai fusese dată la o parte, cu un imens scandal, în vara fierbinte a anului 2009. Recidiva în antrenarea în formule protestatare a elevilor pare dubioasă. Fiindcă o unitate şcolară liceală nu este locul unei cârdăşii neverosimile între cadre didactice şi elevi, pentru dinamitarea prejudecăţilor. Nu adoptarea unor forme de salut puţin convenţionale dau prestigiu unui dascăl. Doamne fereşte!

5 COMENTARII

  1. Ce pacat , ca oamenii legii, inca nu-si fac datoria!!Ati punctat destul de clar , pentru care, nu pot decat sa va felicit!Ramane insa…rezultatul ultimelor cercetari ale DNA, cu afacerile -stii matale , ale cui!!-de-abia ieri,am vazut cu ochii mei ca cei ce au semnat pt…unda verde, au fost cei doi oameni din Primarie [N M si A S}!!

  2. Stiti prea bine ca nu acesta este adevarul. Pacat ca si dumneavoastra ascundeti lupta surda si dorinta de razbunare a taberelor in cauza. Razboiul se duce de multi ani iar protagonisti sunt Lia Vasilescu si Cotescu, pe de o parte, şi Dragu pe de alta. Restul este cancan. Sau motiv de demitere, atat!

  3. Da , dar cine credeti ca nu cunoaste aceasta “miscare”??!!Asta si, probabil , inca o alta pila la conducerea Insp. Scolar Judetean!!

  4. Se zice ca Mihai Dragu ar fi directorul unui liceu, asadar… profesor! Respectivul este orice numai profesor, nu!!! Tanar activist PRM, fugind-cand incepuse scufundarea- la un alt partid, apoi la altul… consilier municipal, viceprimar -functie de care profita spre a ajunge … doctor in istorie(!!!, apoi director de liceu! Vechime ca profesor? Raspunsul ar fi de umor negru, din pacate… Acei cativa elevi care ar fi facut un miting,sunt doar aparent victime ale cameleonicului DJ, sunt, din pacate, viitoarele subiecte ale emisiunilor tv in care vulgaritatea eate la ea ACASA, ACCES-ata in DIRECT!

  5. Dar despre tine Dragoescule, ce s-ar zice – un alt pupincurist? Ti-arunca si tie cineva un os si sari repede sa-l prinzi? Sa-ti fie rusine tie si neamului tau de tradatori, hoti si tarfe din care face parte, ca ai tupeul sa vorbesti de Dl. Dragu! Pentru cultura ta generala si memoria ta scurta, Dl. Dragu a fost profesor la mai multe licee din Craiova. Si poate ar trebui sa asisti si tu la o lectie de istorie de-a dansului ca sa nu mori prost. Activist ai fost tu inteligentule si ai ramas la ros de oase. Domnul Dragu a fost un tanar idealist in mlastinele voastre de partide. Un politician care nu s-a demis cu paparudele, hotii si tarfele pe care tu le votezi. Si pentru ca ti-a picat sistemul de informatii de la SRI si-ai luat-o razna, din cate mi-aduc aminte, cand s-a mutat la un alt partid, acel partid era in scufundare.. Da-nainte cu manelele si roade bine osu’ daca-l prinzi, ca nu-ti mai arunca altul curand

Comments are closed.